Linişte la frontiera arădeană

Linişte la frontiera arădeană
ARAD – Punctele de trecere ale frontierei din Arad aşteaptă afluxul de români care pleacă la muncă.

Românii care muncesc în străinătate şi care au venit de Sărbători acasă se pregătesc să plece înapoi în Occident. Cu toate acestea, deocamdată, la punctele de trecere ale frontierei arădene este linişte. Din declaraţiile lui Ion Mareş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad, ieri în jurul prânzului nu era aglomeraţie deloc, circulându-se pe o singură bandă de ieşire, la fel ca în zilele normale.

„Aşteptăm ca în noaptea de 3 pe 4 decembrie să crească vertiginos numărul de persoane care vor ieşi prin punctele de trecere ale frontierei din judeţul Arad”, a declarat Mareş. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră este optimist în ceea ce priveşte zilele care urmează. „Probabil că săptămâna viitoare va creşte vertiginos numărul persoanelor care vor ieşi din ţară, dar nu vor exista probleme, deoarece, în caz de nevoie, putem deschide benzi suplimentare pe sensul de ieşire”, mai spune Mareş.

A.G.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase