„Liniuţe” pe Aeroport

De Daniel Scridon
„Liniuţe” pe Aeroport
A patra etapă a CN de drag racing are loc la Arad sub denumirea de Memorialul „Valentin Costea”.

Iubitorii „liniuţelor” – cursele de maşini, cronometrate, pe distanţe scurte – sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică, pe Aeroportul Arad la etapa a 4-a din cadrul Campionatului Naţional de drag racing, care se desfăşoară sub denumirea de Memorialul „Valentin Costea”, în amintirea celui care a fost părintele drag-racing-ului arădean.

Iată programul întrecerii: sâmbătă, între orele 10-20, calificări; duminică, între orele 10-14, calificări; ora 16-finale; ora 19-festivitatea de premiere. Intrarea la eveniment se face pe baza brăţărilor pe care le puteţi achiziţiona de la intrarea în Aeroport în zilele de concurs contra sumei de 20 lei-o zi sau 30 lei-ambele zile. Copii sunb 14 ani, însoţiţi, beneficiază de intrare liberă.

Înscrierile în concurs se fac la faţa locului, taxa de participare fiind de 150 lei, la categoriile Moto, Street, Test (maşină care participă în perioada de calificări, dar care nu participă mai departe în finale), respectiv, 200 lei, la categoria Profi.

Să mai spunem că, potrivit organizatorilor, dacă vremea va fi nefavorabilă, evenimentul se va amâna pentru 23-24 septembrie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !