Lipova de patru ori îndoliată

52Comentarii
Lipova de patru ori îndoliată
LIPOVA – Mii de lipovani i-au condus pe ultimul drum pe cei patru tineri morţi în accidentul de la Sâmbăteni.  VIDEO

Nicuşor Birou şi soţia sa Oana, Alin Mărculescu şi Ciprian Crăciunescu s-au întâlnit cu moartea pe negândite, într-o dimineaţă rece de noiembrie.

Un TIR bezmetic i-a lovit în plin şi firul vieţii lor tinere s-a frânt brusc, fără putinţă de întoarcere.

Patru familii au fost lovite de năpastă, iar un copilaş de nici doi ani îşi va cunoaşte părinţii doar din poze. Locul lor din subunităţile Batalionului mixt din Cetate va fi însemnat cu eşarfă neagră, iar clienţii BRD din Lipova nu vor mai fi întâmpinaţi de zâmbetul vesel şi vorba amabilă cu care Oana îi obişnuise.

Într-o biserică neîncăpătoare, soborul de preoţi civili şi militari a slujit, ieri, prohodul, iar dangătul clopotelor şi marşul funebru al fanfarei au însoţit cortegiul funerar pe străzile oraşului.

Patru morminte proaspăt săpate, ca nişte guri flămânde, aşteptau jertfa tinerilor nevinovaţi, pentru care viaţa a fost un vis prea scurt. Iar salvele gărzii de onoare au dus asistenţa, pentru câteva momente, pe câmpurile războaielor unde tinerii bărbaţi, căzuţi acum fără luptă, urmau să plece în curând.

Dar Dumnezeu are planurile sale cu oamenii şi, de obicei, pe cei mai buni dintre noi îi cheamă la el mult prea devreme. Fie-le ţărâna uşoară!

D.O.



52Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor