Lira Arădeană cu participare internaţională

Concursul turistic „Lira Arădeană„ a atras la Moneasa circa 150 de participanţi atât din ţară, cât şi din străinătate.

Concursul, ajuns la cea de a XVIII-a ediţie, organizat de Condor Club Arad şi Steaua Nordului Arad, cu sprijinul Primăriei municipiului şi al Direcţiei de Tineret a judeţului a avut ca scop principal promovarea potenţialului turistic montan din judeţ.

Timp de două zile, concurenţi din Aiud, Zlatna, Mediaş, Făget, Carei, Sibiu, Timişoara, Madrid, Bistriţa şi Arad, s-au întrecut la probe de orientare turistică, fotografie, grafică, dans şi caricatură.

Câştigători au ieşit sibienii de la „Amicii Munţilor”.

Simona Mazăre