Lista neagră din Aradul Nou

Lista neagră din Aradul Nou
ARAD. Evoluţiile dezamăgitoare, în raport cu pretenţiile financiare, i-au costat scump pe patru dintre studenţii din lotul divizionarei secunde, CSU Vasile Goldiş.

Chiar dacă au fost aduşi şi prezentaţi la Arad, în vară, cu surle şi trâmbiţe, Lupaşcu, Gheju, Dragoş şi Uibariu nu mai intră în calculele antrenorului Costel Bogoşel pentru retur.

„I-am anunţat deja că ne despărţim. Nu ne-au prea ajutat. Un alt jucător cu o situaţie ingrată este portarul Paul, care are un cartonaş galben. Depinde doar de el, dacă va mai apăra poarta echipei noastre şi în primăvară” – a declarat Geta Onu.

În privinţa achiziţiilor, prioritare sunt acoperirea posturilor considerate deficitare. Şi anume, doi mijlocaşi de bandă şi doi atacanţi, din care unul să fie sub 21 ani. „Purtăm discuţii, nu oferim nume până nu avem semnăturile jucătorilor pe contracte” – spune doamna din Aradul Nou.

Datorii achitate

Conducerea CSU Vasile Goldiş s-a văzut obligată, prin sentinţele date de comisiile abilitate ale forului fotbalistic românesc, de a achita datoriile către fostul antrenor, Mihai Roşca şi fostul golgeter din urmă cu două sezoane, Claudiu Balaci. Mai hotărâtă ca niciodată, Geta Onu e sigură că îşi va recupera „investiţia” în Roşca şi Balaci, în instanţă, argumentele dumneaei fiind solide.

D.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !