LNI vrea să fie ambasador UE

De Eugen Rogojan
LNI vrea să fie ambasador UE
Liceul Național de Informatică Arad vrea să devină „Școală-Ambasador a Parlamentului European”, în cadrul unui proiect adresat în special elevilor de liceu.

Instituția arădeană este unul dintre cei 25 de candidați la titlul de „Școală-Ambasador a Parlamentului European”. Lansarea celei de-a doua ediții a proiectului a avut loc la sediul Biroului de Informare a Parlamentului European din București.

Programul se va desfășura în perioada noiembrie 2017-iunie 2018 și presupune realizarea unor activități atractive pentru elevi. Astfel, ambasadorii juniori (elevii), alături de ambasadorii seniori (profesorii) vor deschide un punct de informare despre Uniunea Europeană, vor participa la evenimente menite să faciliteze aprofundarea cunoștințelor despre Uniunea Europeană și instituțiile acesteia, vor organiza campanii pentru promovarea cetățeniei democratice și a dimensiunii europene și vor marca Ziua Europei prin activități interactive.

La finalul programului, toate activitățile desfășurate de către instituțiile participante vor fi evaluate, acestea având posibilitatea de a primi titlul de „Școală-Ambasador a Parlamentului European”.

Scopul programului vizează îmbunătățirea cunoștințelor despre Europa și democrația parlamentară europeană în rândul tinerilor. Elevii și profesorii incluși în program vor fi familiarizați cu posibilitățile pe care cetățenia europeană le poate oferi, precum și cu rolul pe care Parlamentul European îl joacă în procesul decizional european. Totodată elevii vor fi familiarizați cu ce înseamnă UE pentru viața lor de zi cu zi și ce pot face ei pentru ca Europa să fie, în viitor, așa cum și-o doresc. În acest context se va accentua rolul lor ca factor de decizie la nivel european prin prezența la vot, la alegerile europene din anul 2019.

22728904_10213369866256112_418640955971149921_n

22729094_10213369867536144_4542277162437307029_n

22730608_10213369867856152_2787600280585997650_n

22780171_10213369865376090_6699300250344146852_n

22780555_10213369869696198_7092102851869783862_n

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !