Londra acceptă o diminuare a rabatului

Londra acceptă o diminuare a rabatului
Pentru a participa la finanţarea extinderii Uniunii Europene, Londra a propus diminuarea cu aproximativ opt miliarde de euro a rabatului său de la bugetul european în perioada 2007-2013.

Oferta britanicilor, făcută publică la Londra de către ministrul de Externe, Jack Straw, este inferioară unei propuneri a preşedinţiei luxemburgheze, care prevedea îngheţarea rabatului britanic la o medie de 5,5 miliarde de euro pe an, faţă de 7,7 miliarde în prezent.

Este prima dată când Marea Britanie propune reducerea valorii rabatului. Londra doreşte, de asemenea, diminuarea cu aproximativ 7-8 la sută a ajutorului regional acordat noilor state membre.

Această propunere este inferioară celei de zece la sută, vehiculată în ultimele zile de presa britanică, şi primită defavorabil de ţările din Europa de Est. Ajutorul promis în iunie de Luxemburg era de 162 de miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, iar reducerea a fost calculată pe această bază.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, a precizat că noua propunere a britanicilor este inacceptabilă. ,,Propunerea nu este nici măcar realistă, dacă luăm în considerare Europa extinsă de astăzi, şi Europa puternică pe care o dorim în viitor. Este un buget pentru o mini-Europă, a subliniat Barroso.