Lucian Riviş Tipei: „Este necesară o dezbatere între administraţia locală şi parlamentari”

De Simion Todoca
19Comentarii
Lucian Riviş Tipei: „Este necesară o dezbatere între administraţia locală şi parlamentari”
© Lucian Riviş Tipei
Consilierul municipal Lucian Riviş Tipei consideră că este necesară, chiar obligatorie, o întâlnire între parlamentarii arădeni şi reprezentanţii administraţiei publice, pentru a discuta, împreună, obiectivele prioritare ale municipiului şi judeţului. „O asemenea întâlnire trebuie organizată cât mai repede, înainte de definitivarea Bugetului de Stat pe acest an, pentru a putea cuprinde în acest buget proiectele judeţului şi municipiului.

Aşa cum noi, cei din administraţia locală, avem obligaţii faţă de cetăţeni, date de votul primit în iunie, la alegerile locale, şi parlamentarii au aceleaşi obligaţii, conferite tot prin votul primit. Cred că solicitarea mea, de a organiza această întâlnire, este pe deplin justificată, mai ales prin prisma faptului că nouă dintre cei zece parlamentari arădeni au fost implicaţi în administraţia locală, unii chiar cu funcţii”, a afirmat Lucian Riviş Tipei.

„Cred că o responsabilitate mai mare o au parlamentarii puterii, senatorul şi cei trei deputaţi aparţinând PSD, care au pârghii mult mai importante pentru a sprijini proiectele Aradului. Sper ca inclusiv domnul Fifor, senator de Arad, să treacă peste eşecul de a nu fi nominalizat în Guvern şi să îşi aducă aminte că a fost ales de arădeni. Acum, în sfârşit, pot fi lăsate deoparte scopurile electorale şi parlamentarii PSD, inclusiv Mihai Fifor, se vor pune în slujba arădenilor, aşa cum au promis” a completat Lucian Riviş Tipei.



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor