Lucrări avansate la spitalul Ineu

Lucrări avansate la spitalul Ineu
 Ineu - Începută în anul 1995, clădirea unităţii spitaliceşti trebuie finalizată până în 2008. Lucrările la noul spital au început în 1995 şi oprite apoi din cauza lipsei banilor, au fost reluate în urmă cu şase luni, în momentul de faţă fiind foarte avansate.

Numai anul acesta, vom primi 85 de miliarde de lei. „În septembrie sau octombrie 2008, spitalul trebuie dat în folosinţă”, a declarat primarul Nicolae Mehelean. Pe de altă parte, trebuie spus că noile saloane au început deja să prindă contur, muncitorii lucrând zi lumină.

În altă oridine de idei, autorităţile intenţionează să extindă şi unitatea medico socială de aici, dacă acum pot fi internaţi doar 35 de bolnavi, capacitatea unităţii urmând să fie de 51 de paturi.

 

Case pentru medici

 

Pentru medicii ce vor veni să lucreze la Ineu, edilii pregătesc 10 apartamente în cele patru blocuri ANL ce urmează să fie construite. „Toată aparatura cu care va fi dotat spitalul va fi de înaltă performanţă, astfel încât suntem nevoiţi să aducem medici din exterior, pentru că medicii de la noi nu deţin atestatele necesare pentru a le putea folosi”, a încheiat Mehelean.

L.Ş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !