Lucrări de cadastru general în 62 de localităţi din Arad

De Adriana Barbu
3Comentarii
Lucrări de cadastru general în 62 de localităţi din Arad
© Se fac lucrări cadastrale în tot judeţul
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară  (OCPI) Arad anunţă că a încheiat contracte de finanțare cu 62 unități administrativ – teritoriale (UAT)  din judeţ pentru realizarea lucrărilor de cadastru general în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF).

Banii vin de la nivel naţional, sau mai exact, după cum spun mai marii OCPI Arad „finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică este asigurată din bugetul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin bugetul OCPI, în baza OUG nr. 35/2016 care facilitează înscrierea cu prioritate a terenurilor agricole în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară”.

Din cele 78 de unităţi administrativ teritoriale din județul Arad, au fost semnate contracte de finanțare cu 62, reprezentând, potrivit Oficiului de Cadastru Arad, un număr estimat de 139.500 imobile.

„Pentru anul 2016, suma alocată realizării lucrărilor de înregistrare sistematică în județul Arad este de 9.045.000 lei, din care fost semnate contracte de finanțare în valoare de 8.370.000 lei. Valoarea finanțării este în cuantum de 60 de lei/carte funciară (inclusiv TVA). OCPI va vira banii în conturile UAT-urilor numai pentru imobilele care au fost recepționate și pentru care au fost deschise cărți funciare”, spune Tatiana Clepe, directorul OJCPI Arad.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor