Lucrări fără avize pe ştrand

65Comentarii
Lucrări fără avize pe ştrand
Lucrări fără avize pe ştrand
ARAD – Popa susţine că pe ştrand se execută lucrări fără autorizaţie, Falcă afirmă că aceasta nu era necesară.

Ştrandul Neptun a intrat pe lista neagră a lui Dorel Popa, după ce alesul a primit o informaţie care indica faptul că, în baza de agrement, au început lucrările la bazine şi la alte obiective.

Consilierul a prezentat întâmplarea în şedinţa CLM de joi, punctând faptul că, din informaţiile pe care le deţine, contractul între Primăria Arad şi firma care ar urma să facă lucrările de modernizare la Ştrandul Neptun nu a fost semnat.

„Vreau să mi se răspundă, în atare condiţii, dacă pentru lucrările executate pe ştrand există PUD, autorizaţie de construcţie şi toate celelalte avize necesare?”.

Răzvan Popa, directorul executiv al Primăriei Arad, a susţinut faptul că nu cunoaşte exact ce se întâmplă acum pe ştrand, pentru că nu s-a ocupat direct de această problemă, dar că, din câte ştie, aici au loc lucrări la spaţiile verzi, pentru care există contract semnat şi nu sunt necesare avize de lucrări.

„Din câte ştiu, se lucrează la zona verde”, a punctat Răzvan Popa. Cum Dorel Popa a insistat asupra contractului de lucrări pentru modernizarea ştrandului, directorul executiv a revenit şi a precizat faptul că nu s-a eliberat încă nici o autorizaţie de construcţie pentru lucrările ample ce ar urma să fie executate aici, în baza licitaţiei organizate.

Prinşi… la lucrări

Astăzi de dimineaţă, Dorel Popa a decis, însă, să se deplaseze pe teren, adică la ştrand, pentru a vedea dacă informaţiile primite de la arădeni sunt reale. „Se lucrează pe ştrand.

Am vorbit şi cu şeful de lucrări de aici, care mi-a spus că intervenţiile sunt executate de un consorţiu de firme din Timişoara. Acum, atât vreau să vă întreb pe dumneavoastră: cine a minţit? Dorel Popa sau ceilalţi?”, a punctat alesul.

Fostul primar susţine că, din informaţiile pe care le deţine, contractul cu firma care execută lucrările pe ştrand se va semna probabil luni, aşa că investiţiile demarate aici sunt total în afara legii.

La ştrand, ce-i drept, se lucra ieri de zor în zona bazinelor, unde platformele erau demontate. În plus, duşurile, situate lângă aleile ştrandului, fuseseră eliminate din peisaj cu ajutorul escavatoarelor.

Lucrări pregătitoare

De cealaltă parte, primarul Gheorghe Falcă susţine că nu este nimic ilegal aici şi că Dorel Popa ar fi trebuit să ştie care sunt etapele într-un astfel de proces, fiindcă a fost primar.

Edilul ne-a declarat faptul că sunt lucrări care nu necesită autorizaţie de construcţie, cum sunt organizările de şantier şi lucrările premergătoare.

„Firma a câştigat licitaţia, contractul se semnează astăzi (ieri – n.r.), iar pentru ce fac ei acolo nu e nevoie deocamdată de autorizaţie de construcţie. Mă bucur că domnul Popa constată că noi muncim în municipiu, dar regret că, după patru ani la primărie, nu ştie ce înseamnă lucrări pregătitoare şi diferenţa faţă de lucrările de investiţii.

E adevărat că dânsul votează împotriva proiectelor şi atunci nu are interes ca ele să meargă. Dar îl asigur şi pe el şi pe arădeni că proiectele vor merge înainte, indiferent că unii, ca Dorel Popa şi doamna Borza, se împotrivesc”, a punctat Gheorghe Falcă.

A.B.



65Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor