Lucrările la „Motorul”, finalizate în procent de 80%

De Daniel Scridon
Lucrările la „Motorul”, finalizate în procent de 80%
Lucrările de modernizare a arenei sportive „Motorul” din cartierul Aradul Nou, unde UTA doreşte să joace în viitorul sezon de Liga 2, sunt într-un stadiu avansat.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad spune că până la această dată au fost montate cele 3.650 de scaune din tribune şi tabela de marcaj, iar de la sfârşitul săptămânii este în funcţiune şi nocturna de 100 de lucşi, destinată doar antrenamentelor efectuate după lăsarea întunericului.

De asemenea, montarea gazonului sintetic se realizează cu rapiditate, mai ales că vremea este una favorabilă acestui tip de lucrări. De altfel reprezentanţii ISCHIA Sport SRL, firmă care a câştigat contractul pentru montarea gazonului monofilament FIFA 2 stele, dau asigurări că, în aceste condiţii, până la finele acestei luni întreaga suprafaţă de joc va fi „verde”. Urmează omologarea terenului estimată a avea loc la începutul lunii august.

„În urmă cu câteva zile municipalitatea a verificat nocturna de pe stadionul Motorul, tot atunci s-a finalizat prima etapă de montare a gazonului sintetic. Urmează nisipul şi bilele care vor fi împrăştiate pe întreaga suprafaţă. În prezent se lucrează pentru întocmirea dosarului de omologare a acestui stadion”, a declarat edilul Gheorghe Falcă.

În aceste condiţii, sunt şanse reale ca echipa fanion a oraşului să înceapă noul sezon în Arad, pe stadionul Motorul.

motoru-8

motoru-7

motoru-6



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !