Luna plină pentru pompieri și paramedicii SMURD

De Ioana Costas
Luna plină pentru pompieri și paramedicii SMURD
© Au stins 25 de incendii în luna noiembrie
Pompierii au intervenit la 360 de misiuni în luna noiembrie. SMURD a avut peste 300 de urgențe medicale.

În luna noiembrie, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad au executat 360 misiuni de intervenţie. S-a intervenit pentru stingerea a 25 de incendii, o misiune de descarcerare, trei misiuni de asanare a teritoriului de muniţie rămasă neexplodată, asigurarea unui eveniment public de amploare care poate produce situaţii de urgenţă, două misiuni pentru asigurarea zonei de producere probabilă a situaţiei de urgenţă și o duzină de intervenţii pentru asistenţa persoanelor şi alte 2 diferite intervenţii. În tot acest timp, modulele SMURD au acţionat în 314 cazuri, asistând 381 de adulţi şi 305 copii. În patru cazuri, echipajele au fost întoarse din drum, de 15 ori s-au deplasat fără a interveni, iar șase alerte s-au dovedit a fi false. În ceea ce privește Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, acestea au intervenit la 146 de cazuri, 141 fiind intervenţii SMURD – 73 SVSU Nădlac şi 68 SVSU Vinga – şi cinci incendii.

Controale

Pe lângă misiunile pompierilor și a celor de la SMURD, personalul inspecţiei de prevenire din cadrul ISU Arad, a efectuat 68 de controale la operatori economici şi instituţii publice. Pe timpul controalelor au fost constatate 157 de deficienţe, au fost aplicate 121 de avertismente şi 30 de sancţiuni în valoare de 42.681 de lei. „Personalul compartimentului avizare autorizare a înregistrat 50 de solicitări pentru emiterea de avize/autorizaţii de securitate la incendiu sau de protecţie civilă. Au fost emise nouă avize de securitate la incendiu şi tot atâtea solicitări au fost respinse. De asemenea, au fost eliberate trei autorizaţii de securitate la incendiu, iar o solicitare a fost respinsă. S-au emis 148 de puncte de vedere privind necesitatea autorizaţiei de securitate la incendiu şi două puncte de vedere pe segmentul de prevenire a incendiilor. Ofiţerii şi subofiţerii inspecţiei de prevenire au participat în 40 de comisii dintre care 25 de analiză tehnică, 12 de urbanism şi trei de recepţie a unor lucrări.

Pe timpul controalelor au fost executate 32 de exerciţii de alarmare, evacuare şi intervenţie la locul de muncă la incendii”, au precizat reprezentanții ISU Arad despre activitatea din luna noiembrie.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !