Luptă la contestaţii pentru Liceul din Gurahonţ

De Monica Ardelean
1Comentariu
Luptă la contestaţii pentru Liceul din Gurahonţ
© Liceul „Ioan Buteanu” Gurahonţ
Doi candidaţi pentru patru posturi au depus contestaţie în cadrul concursului de directori.

Doi candidaţi, de la aceeaşi şcoală, au depus contestaţie în cazul examenului pentru ocuparea posturilor de directori şi directori adjuncţi în cadrul învăţământului preuniversitar din Arad. Este vorba despre Ciprian Vesa şi Păiuşan Teodor, ambii candidând atât pentru postul de director, cât şi pentru cel de director adjunct al Liceului „Ioan Buteanu” Gurahonţ. Probele, adică înregistrarea video a examenului, vor fi trimise în alt judeţ, unde o comisie va reanaliza evaluarea făcută în ziua concursului.

Singurul picat

Dacă pentru candidatul Ciprian Vesa, contestaţia vizează majorarea punctajului acordat, adică 35,25 puncte, pentru Teodor Păiuşan, un rezultat favorabil înseamnă promovarea examenului. A fost singurul candidat din tot concursul care nu a trecut ultima probă, primind doar 32,50 din minimum 35 pentru prezentarea ofertei manageriale.

Dacă comisia de contestaţii va considera că notarea a fost incorectă şi va decide promovarea examenului, atunci el va avea cel mai mare punctaj şi va ocupa funcţia de director. Concurentul său pentru acelaşi post a obţinut la ultima probă 35,25 puncte. Chiar şi cu un examen picat, la punctajul total, este avantajat Teodor Păiuşan, care a acumulat 121,875 puncte faţă de contracandidatul său care a obţinut doar 120,25 puncte. Din informaţiile noastre, el a fost depunctat cel mai mult de către reprezentantul primăriei din comună care a notat mult sub evaluarea celorlalţi membri ai comisiei, atât de mult încât, în ciuda punctajului bun obţinut de la restul comisiei, să nu poată promova proba.

Rezultate finale

Contestaţiile vor fi analizate în perioada 24 noiembrie-9 decembrie iar pe 16 decembrie vor fi validate în şedinta Consiliului de Administraţie al IŞJ Arad.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor