Măcar acum să fim solidari

Se mai duce un an… Ducă-se! A fost un an cenuşiu, plin de tensiuni, de griji noi, neanunţate şi nebănuite. Criza economică a venit peste noi precum lava unui vulcan sau, şi mai bine, ca un cutremur născut din frământările tainice ale adâncurilor.

Puţini au anticipat-o şi mulţi au fost aceia care nici măcar la primele semne nu au luat-o în serios. A trebuit să cadă pieţele, să se închidă fabrici ori să-şi reducă drastic activitatea, să înceapă concedierile, ca să înţelegem că avem de-a face cu un adevărat tsunami.

Din păcate, trebuie să acceptăm că anul care vine nu va fi mai bun. Încă n-am intrat în „miezul” crizei şi nici nu ştim bine la ce să ne aşteptăm, cât de dramatic va fi impactul, pentru majoritatea românilor. Câţi vor rămâne fără un loc de muncă şi pentru cât timp. Câţi vor cunoaşte din plin ce este deznădejdea şi câţi vor avea tăria să se ridice deasupra ei.

Tocmai de aceea, ne-ar plăcea să credem că îngrijorarea pentru soarta românilor, date fiind noile circumstanţe, a fost raţiunea pentru care imposibilul a devenit posibil – PDL şi PSD, duşmani de moarte până mai ieri, dându-şi mâna pentru un guvern şi un parlament puternice. Pentru că numai prin solidaritate vom putea să înfruntăm criza economică fără să ieşim din ea, când o fi să fie, prea şifonaţi. Nu toţi sunt convinşi că îngrijorarea ar fi determinat această construcţie, neaşteptată şi oricum curioasă, dintre PDL şi PSD. Sunt destui cei care cred că alianţa aceasta este găselniţa lui Traian Băsescu, prin care să-şi netezească drumul spre un nou mandat prezidenţial. Probabil, au dreptate, măcar în parte. Dar, dacă acesta este preţul pe care clasa politică trebuie să-l plătească pentru solidaritate în faţa pericolelor iminente, pentru dirijarea energiilor dinspre scandaluri şi crize politice contraproductive înspre diminuarea efectelor crizei, atunci „plătitorii”, indiferent că e vorba de PSD sau de PDL, pot şi trebuie să pună ţara înaintea interesului de partid. Bine ar fi ca Dumnezeu să le dea tuturor gândul cel bun!

Tristan Mihuţa



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !