Măcel la Zăbrani

De Dorin Ocneriu
Măcel la Zăbrani
© Peii inscrie din penalty FOTO: DORIN OCNERIU
Tinerii jucători ai lui Leo Pinţa n-au putut face faţă experimentaţilor jucători pecicani, care rămân la un punct în spatele liderului, cu un golaveraj de invidiat.

Prima repriza va consemna un avantaj nimicitor, cu 5 goluri frumoase înscrise de Peii (min. 11 – din penalty scos tot de el în urma unui fault comis de Rancov), Arsene (min. 30 – pătrundere în careu urmată de un şut plasat), Burian (min. 39-lansat de Peii driblează trei adversari inclusiv portarul şi înscrie în poarta goală; min. 45- lob peste portar de la 16 m) şi Boldizsar (min. 43-şut sub bară de la 18 m).

În repriza a doua oaspeţii nu mai forţează, fapt care permite gazdelor să-şi treacă în cont câteva faze la poarta adversă. Cel care nu respectă prietenia dintre preşedintele Victoriei, Tibi Nicula şi senatorul pecican Traian Igaş este Carlos Burian, acesta, după combinaţii de efect cu Peii, învingându-l încă de două ori pe tânărul Stănilă: min. 69 – scăriţă din unghi şi min. 82 – şut plasat la colţul lung şi Victoria Zăbrani-Progresul Pecica 0-7.

Formaţii

Victoria: Stănilă-Iercan, Avram, Rancov, Matei, Nibu, Oberşterescu, Crişan (cpt.), Ţop, Rogojinaru, Zopota. Au mai jucat: Samoilă, Achim, Hojda, Duma. Antrenor Leontin Pinţa.

Progresul: Rus-Gabor, Şiclovan, Wild R, Ponta, Boldizsar, Fritea, Arsene (cpt.), Cotuna, Burian, Peii. Au mai jucat: Wild N, Gherghel, Vasilca, Koppandi. Antrenor Mihai Petcuţ.

Au arbitrat foarte bine: Al. Gornic, Siviu Mocanu, Cătălin Iova. Obs AJF Mircea Toderici, Gabor Biro.

 

 

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase