Magazine Profi şi Lidl în cartierul Grădişte!

De Diana Dutu
Reactualizat la:
16Comentarii
Magazine Profi şi Lidl în cartierul Grădişte!
Acestea vor fi deschise pe partea dreaptă a arterei principale, sens de mers spre Oradea.

Locuitorii cartierului Grădişte se pregătesc să intre în rândul lumii. Doi retalileri şi-au anunţat intenţia de a deschide magazine în cartierul aflat în zona nordică a municipiului Arad. Este vorba de Profi şi Lidl. Potrivit primarului Gheorghe Falcă, cele două companii au solicitat eliberarea unor certificate de urbanism pentru a deschide magazine în Grădişte. Acestea ar urma să fie amplasate pe artera principală din cartier, pe partea dreaptă, sens de mers spre Oradea, (pe partea cealaltă fiind imposibilă deschiderea de magazine din cauza liniilor de tramvai).

Amplasamentul

Potrivit informaţiilor noastre, magazinul Profi ar urma să fie amplasat pe strada Petru Rareş, la numărul 20, imediat după coborârea de pe pasaj, în locul fostului restaurant „Crişana”. Magazinul Lidl se va regăsi în celălalt capăt al cartierului, pe Calea Zimandului nr.3A, la ieşirea din Grădişte, înainte de benzinăria Mol. Practic, magazinul Lidl (cu parcarea aferentă) se va întinde pe trei parcele: una la această adresă de pe Calea Zimandului, alta care figurează pe strada Petru Rareş nr.118 şi un teren extravilan „lipit” de acestea.

Dacă în cazul magazinului Profi, lucrurile se vor mişca destul de repede dat fiind că e vorba de un magazin mai mic, iar spaţiul comercial există, impunându-se doar reamenajarea acestuia, în cazul Lidl va dura ceva mai mult, fiind necesar şi un Plan Urbanistic Zonal pentru realizarea investiţiei. Cert e că, mai devreme sau mai târziu, cartierul va avea cele două magazine.

Bucurie

„La foarte multe întâlniri pe care le-am avut cu cetăţenii din Grădişte, ne-au cerut să facem eforturi să aducem centre comerciale şi în acest cartier. Deşi la marginea cartierului Grădişte există un centru comercial mare, dânşii ne solicitau centre comerciale în interiorul cartierului. Astăzi vă putem informa că avem două cereri în cadrul Departamentului de Urbanism al municipiului Arad: o cerere pentru un magazin Profi şi o cerere pentru un magazin Lidl. Aceste două cereri confirmă de fapt dezvoltarea municipiului Arad, creşterea economică a municipiului şi creşterea puterii de cumpărare a cetăţenilor din Arad. Ne bucurăm că intervenţia privată în spaţiile comerciale dă satisfacţie cetăţenilor din acest cartier” – a punctat primarul Gheorghe Falcă, în cadrul conferinţei de presă de vineri.

4 Lidl şi 9 Profi

În prezent, în municipiul Arad sunt patru magazine Lidl: pe Banu Mărăcine (lângă Kaufland), pe Calea Timişorii (în Aradul Nou), pe Calea Radnei (în Micălaca) şi pe Calea Aurel Vlaicu nr.139-151. De asemenea, un nou Lidl se află în construcţie pe Calea Aurel Vlaicu nr.41-43 (vizavi de Atrium Mall); se zvoneşte că aici se va muta magazinul de pe Banu Mărăcine. În ceea ce priveşte magazinele Profi, în municipiul Arad există deja nouă unităţi în următoarele locuri: Piaţa Soarelui, Calea Aurel Vlaicu, strada Lucian Blaga, strada Abrud, Piaţa Arenei, Calea Iuliu Maniu, strada Şcolii, strada Steagului și Piața Sporturilor.

Taguri: , ,


16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor