Magiun din prune de Bruxelles

De Simion Todoca
Magiun din prune de Bruxelles
La scurt timp după ce ministresa Justiţiei, Raluca Prună, a declarat clar şi răspicat că îi va propune preşedintelui Iohannis reînvestirea Codruţei Kovesi în fruntea DNA, la Bucureşti a sosit comisarul european pentru Justiţie, Vera Jurova.

Chipurile, pentru a discuta pe marginea perspectivei aderării României la Schengen. Comisarul s-a grăbit să precizeze că, indiferent de discuţiile lui Cioloş şi Iohannis cu şefii de la Bruxelles, abia anul viitor se va discuta despre ridicarea MCV sau instituirea unui alt mecanism pentru monitorizarea în continuare a României. Mai pe româneşte, după alegerile parlamentare şi instalarea noului Guvern se va vedea dacă România o cârmeşte decisiv spre SUA sau spre Bruxelles, respectiv Berlin. Dacă o ia spre America, evident, adio, Schengen!

Or, rezultatele care se vor înregistra la parlamentare vor depinde în mare parte de Laura Codruţa Kovesi şi de unele servicii pe care, şoptesc unele surse, Iohannis are de gând să le decapiteze în perioada următoare. După cum, se pare, avea de gând să o schimbe şi pe Codruţa, nemulţumit că aceasta îi ţine în continuare în braţe pe corupţii lui Băsescu, lovind doar în PSD-işti şi în foştii liberali. Comisarul-emisar a venit ca d-na Prună să garanteze că madam Codruţa, lăudată excesiv de către americani, nu are de gând să trădeze şi să treacă în tabăra adversă. Nu a tratat-o cu dispreţ, de sus, ca pe o prună de Topoloveni, ci ca pe una picată direct din prunul lui Merkel, în magiunul guvernamental de pe plaiurile Dâmboviţei. Mă rog, că în magiun mai sunt şi fire de varză, nu contează, important e să fie tot de Bruxelles.

Cu toate că a zis ceva despre faptul că MCV prevede că sunt necesare „proceduri robuste” pentru numiri, Jurova a precizat degrabă că nu-i bai, în cazul de faţă se admite orice, dacă pruna de Bruxelles spune că e OK. Evident, precizarea a fost expres pentru Klaus Iohannis, ca nu cumva acesta să aibă fantezii necurate, neconforme cu menirea unui Klaus. „Cred că aceasta este decizia ministrului Justiţiei şi nu aş vrea să mi-o asum. Pentru mine, dacă este permisă de actualele reguli, dacă regulile sunt transparente şi binecunoscute de public, poate fi făcut aşa” zice emisara Comisiei Europene. Ce vorbeşti, tanti, de când admite Comisia Europeană că dacă zice un ministru român că totul e legal, atunci aşa este, chiar dacă MCV spune altfel ? Unde sunt invectivele, blestemele, acuzele de lovitură de stat şi subminarea statului de drept ? A câta oară se demonstrează că doar atunci când un amărât de Guvern al României îndrăzneşte să facă un lucru bun pentru România şi pentru români i se dă rapid peste bot, este decimat prin aruncarea miniştrilor, ba chiar premierilor, în puşcării şi, în cele din urmă, debarcat, prin orice mijloace, pe când un Guvern paraşutat de la Bruxelles sau ales în ţară cu binecuvântarea PPE şi a Comisiei Europene poate să-şi bată joc de români după pofta inimii, fără a se teme de ceva? Sper din toată inima că madam Codruţa, după ce va fi reînvestită, le va provoca o cruntă dezamăgire celor de la Bruxelles şi va începe nişte foraje mai ceva decât cele pentru gazele de şist.

„O verificare a loialităţii Codruţei Kovesi, dar şi un avertisment pentru Klaus Iohannis, să nu cumva să iasă din front”

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase