„Mai avem nevoie de 15 puncte”

3Comentarii
„Mai avem nevoie de 15 puncte”
„Mai avem nevoie de 15 puncte”
ARAD – Sandu Ion, finantator UTA, a avut amabilitatea sa a corde un interviu cotidianului Adevărul de Arad.

Adevărul: Am scăpat de Steaua, Rapid şi Dinamo. Sunteţi mulţumit de recolta obţinută ?

 - Sandu Ion: Suntem în grafic. Înaintea acestor meciuri ne-am propus trei puncte. Ne bazam pe o victorie cu Argeşul. Până la urmă am smuls trei remize, care în puncte, înseamnă exact cât ne-am propus.

 - Adevărul: În acest retur, UTA nu doar că a marcat un singur gol, dar nici nu a simţit gustul succesului Sandu Ion: Situaţia nu este alarmantă. După cele două cantonamente din Ungaria şi Turcia, în care Lăcătuş i-a încărcat pe jucători la maximum, ne aşteptam la o uşoară cădere.

Meciul cu Dinamo ne-a arătat însă o altă echipă, într-o evidentă creştere de formă, fapt care se va vedea mai bine în etapele următoare.

 - Adevărul: UTA e la doar cinci puncte de ultimul loc retrogradant. Chiar nu aveţi nici un fel de emoţii ?

 - Sandu Ion: Vă spun sincer, nu. Mai avem nevoie de 15 puncte în următoarele 11 etape pentru a fi salvaţi şi matematic de la retrogradare. Cinci victorii, pe care le putem obţine uşor.

Peste trei etape ar trebui să fim undeva la mijlocul clasamentului, la o distanţă ceva mai liniştitoare de locul 15.

 - Adevărul: Să înţelegem că nu pierdem la Bistriţa, revelaţia acestui început de sezon ?

 - Sandu Ion: Garantez că de la Bistriţa ne întoarcem cu punct(e). Apoi trebuie să batem Iaşiul lui Popa Ionuţ la Arad şi să mergem la Cluj pentru a le da planurile de Liga Campionilor peste cap feroviarilor de pe Someş.

 - Adevărul: Ne place optimismul dvs., dar mai trebuie să-l împărtăşească şi jucătorii …

 - Sandu Ion: Sunt convins că echipa va creşte în exprimare de la un meci la altul. Acum că am dat şi gol, cred că ne-am deblocat psihic. Dacă vor reintra Edson, Varga şi Simion, echipa va fi mult mai puternică.

 - Adevărul: Mărturisiţi-ne o dorinţă neîmplinită încă ?

 - Sandu Ion: Să văd un joc al echipei noastre în care să-mi pun doar problema scorului, să nu am emoţii pentru cele trei puncte până în ultimul minut. Iar jucătorii pe care i-am dus la echipă în această iarnă să ne demonstreze că nu ne-am înşelat asupra lor, că merită să îmbrace tricoul „Bătrânei Doamne”.

 - Adevărul: Vă mulţumim.

D.S.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor