Mai multe titluri și distincții de Zilele Aradului

De Eugen Rogojan
5Comentarii
Mai multe titluri și distincții de Zilele Aradului
S-au înmulțit titlurile și distincțiile pe care Consiliul Local al Municipiului Arad le va acorda cu ocazia Zilelor Aradului.

Inițial, Primăria Municipiului Arad anunța că vor primi Titluri de Excelență regizorul Cristian Ban, profesorii Marius Țiu și Radu Bereteu, artista Anamaria Șerban, muzicianul Mario Florescu și fostul fotbalist Adrian Lucaci. Cu câteva zile înainte de ședința festivă a Consiliului Local, însă, municipalitatea a trimis o listă mult mai bogată. Astfel, pe lângă titlurile de excelență, vor fi acordate și Titluri Pro Urbe, pentru „contribuția deosebită la promovarea imaginii Municipiului Arad, domnului Gheorghe Sabău – teoretician multimedia, inițiator al proiectului Kinema Ikon și domnului inginer Nicolae Dedulea, pentru implicarea în dezvoltarea relațiilor internaționale ale Municipiului Arad”.

Și Titlurile de Excelență s-au înmulțit, de la șase ajungând la 13. Așadar, în domeniul sportiv, pe lângă Adi Lucaci, vor primi titluri de excelență din partea Primăriei și antrenorul de baschet Davidhazy Imre Istvan și alpinistul Ovidiu Daniel Cismaș.

Primul, născut la Budapesta, va fi recompensat în special pentru că „pe parcursul carierei de antrenor, a crescut și a promovat o serie de jucători și jucătoare care au jucat la echipele naționale, ca Mihai Sinevici, Karoly Szabo, Milenco Manzat, Bianca Dragus, M. Brosovschi, Ciupe și Nițulescu. A avut rezultate internaționale marcante cu echipele din Arad”, conform referatului de aprobare. Ovidiu Daniel Cismaș, arădean născut în 1976, va fi recompensat pentru performanțele multiple atinse în decursul anilor, printre acestea regăsindu-se și escaladarea vârfurilor a trei continente care sunt parte a proiectului “5 vârfuri– 5 continente”, dar și escaladarea, în 2014, a celui mai înalt vârf montan aflat la cea mai mare distanță absolută de centrul planetei noastre – TERRA, vârful vulcanului Chimborazo de 6.310m din Anzii Ecuadorieni – America de Sud.
Șase medici
În domeniul medical, vor fi recompensați pentru activitatea medicală și contribuția adusă la dezvoltarea sistemului medical arădean șase lectori, conferențiari sau profesori universitari doctori: Dr. Văgălău Voicu Silviu, Dr. Herețiu Dinu, Dr. Maria Pușchița, Dr. Lazăr Dorin, Dr. Alexandru Pop și Dr. Ioan Ioiart.
Dr. Văgălău Voicu Silviu (născut în 1938), a fost de-a lungul anilor medic la Sebiș, Spitalul Clinic Colțea din București și, din 1970, la spitalul arădean. „Din 1970 devine medic specialist ORL la Spitalul de copii Arad. În 1983 este medic primar șef secție ORL până la pensionare în 2008, iar în 1998 este ales Președintele Congresului Național de ORL”, se arată în referatul de aprobare.
Dr. Herețiu Dinu (născut în 1933) a „funcționat ca medic la Spitalul din Arad timp de 40 de ani până la pensionare, contribuind la dezvoltarea medicinei pe plan local, acesta fiind primul medic din Arad care a efectuat puncție biopsie hepatică, cu ac de puncție asemănător celui prostatic, efectuând sute de puncții”.
Dr. Maria Pușchiță (născută în 1946 în Caraș-Severin), are o „vastă experiență atât profesional-medicală, cât și didactică, fiind în prezent profesor universitar în cadrul Universității Vasile Goldiş Arad, Facultatea de Medicină Generală”.
Dr. Lazăr Dorin (născut în 1947 în Bihor), a activat de-a lungul anilor la Clinica de Pediatrie din Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Copii Timișoara și, din 1999, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, fiind totodată și profesor universitar la Facultatea de Medicină din cadrul UVVG Arad.
Dr. Alexandru Pop (născut în 1938), a devenit în 1978 medic specialist ortopedie-traumatologie la Arad, fiind șeful secției din Spitalul Județean. Totodată, este șeful disciplinei ortopedie-traumatologie și conducător de doctorat la UVVG Arad.

Dr. Ioan Ioiart (născut în 1949) este medic specialist urolog la spitalul arădean, fiind cel care a realizat prima prostatectomie radicală din România pentru cancerul de prostată, în 1991, dar și una din primele 14 cistectomii radicale din lume, urmată de confecţionarea unei neovezici de joasă presiune ortotopic racordată la uretră, reprezentând prima operaţie de acest tip din România.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor