Pentru cei care doresc să ajungă la Expo, transportul este gratuit, fiind asigurat din staţia Podgoria după următorul program: *sâmbătă, 27februarie, orele 10.30, 12.30, 14.30; *duminică, 28 februarie, orele 10.30, 11.30, 12.30. Returul, de la Expo Arad are următorul orar: *sâmbătă, orele 12.00, 14.00, 16.00; *duminică, orele 11.00, 12.00, 14.00.
Mâine se deschide „A(R)picultura”
Mâine se deschide „A(R)picultura”
Reactualizat la:
Sâmbătă, la Expo Arad, începe cea de a doua ediţie a „A(R)picultura”, târgul apicol organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, în colaborare cu Asociația Crescătorilor de Albine din România, filiala Arad, cu sprijinul Asociației Fermelor Apicole de Producție și Reproducție din România. În cadrul târgului se vor expune produse, utilaje şi servicii pentru apicultori, produse sănătoase ale stupului. Programul de vizitare este: sâmbătă, între orele 10.00-18.00 şi duminică, între orele 9.00-16.00.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Pentru prima oară după mult timp, preşedintele PNL Arad şi primarul municipiului au organizat o conferinţă comună.
Local
Unul dintre preşedinţi este urmărit penal, alţi doi susţin că au probleme care nu le permit să exercite această calitate.
2
Local
„Sunt convins că împreună vom reuși să readucem la viață acel Arad pe care ni-l dorim cu toții”
8
Lifestyle
Fotografia emoţionantă a unei femei palestiniene îndoliate, care o ţine în braţe pe nepoţica ei, ucisă în timpul unui bombardament israelian în Fâşia Gaza, a câştigat joi principalul trofeu la ediţia din 2024 a concursului World Press Photo, informează AFP.
1
România
Un grup de 20 de copii şi doi profesori însoţitori, membri ai unui ansamblu folcloric din judeţul Sibiu, care au rămas blocaţi la Dubai, urmează să se întoarcă în România cu aeronava cu care se deplasează prim-ministrul Marcel Ciolacu şi delegaţia oficială care îl însoţeşte în vizita pe care o efectuează în zona Golfului Persic, au precizat surse guvernamentale.
România
O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă de doar două luni, copilul fiind transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral, fractură os parietal, fracturi costale, fracturi la umăr şi la o mână.
1
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu aproximativ 20 tone de deșeuri.
ARADON Sport local
ARAD. La două săptămâni de la organizarea Campionatului Național de Judo pentru seniori, Clubul Sportiv Universitatea Arad și-a asumat rolul de gazdă și pentru „naționalele” Under 13 și Under 15.
Citiți principiile noastre de moderare aici!