Manifestări de Ziua Naţională a României

De Simion Todoca
Reactualizat la:
1Comentariu
Manifestări de Ziua Naţională a României
© Retragerea cu torţe a fost anulată
Ministerul Afacerilor Interne şi Prefectura asigură momentele solemne ale sărbătorii

Dincolo de şirul manifestărilor „distractive” organizate pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României, pe care Aradon şi Jurnal Arădean le-au prezentat în detaliu, Ministerul Afacerilor Interne şi Prefectura asigură momentele „solemne” din 1 Decembrie.

Astfel, ca de obicei, la ora 10,00, programul va demara în incinta Cimitirului „Eternitatea”, în prezenţa oficialităţilor. După salutul Drapelului de Luptă şi intonarea Imnului Naţional al României, va fi oficiat serviciul religios, prin grija Arhiepiscopiei Aradului. Ceremonia se va încheia prin depunerea de coroane la mormintele corifeilor Marii Uniri, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi Ioan Suciu.

De la ora 11,15, ceremonialul va fi repetat în Parcul Eminescu, la Crucea Martirilor, având în plus un program artistic susţinut de elevii Şcolii Gimnaziale „Aurel Vlaicu”, din Arad şi defilarea Gărzii de Onoare.

Reamintim arădenilor că, înainte de aceasta, vor avea ce urmări pe platou: Centrul Municipal de Cultură Arad a pregătit, cu începere de la ora 17.00, un spectacol de dansuri si muzică populară susţinut de Rapsozii Zărandului şi invitaţii săi, Sava Negrean Brudașcu, Ionu Sidău, Mariana Ionescu Capitanescu şi Matilda Pascal Cojocărița. Amănunte privind alte manifestări în zilele următoare pot fi găsite pe www.aradon.ro.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor