Marin Lupaş: „Aradul nu trebuie inundat cu gunoaie pentru că e campanie electorală”

De Simion Todoca
5Comentarii
Marin Lupaş: „Aradul nu trebuie inundat cu gunoaie pentru că e campanie electorală”
© Marin Lupaș
Consilierul municipal independent Marin Lupaş a criticat modul „politicianist” în care PSD Arad a tratat problema gunoaielor din Arad, însă și administrația care a permis să se ajungă într-o asemenea situație.

„Am votat pentru prelungirea contractului de salubritate pentru operatorul care adună gunoaiele din Arad, pentru că nu exista altă variantă acceptabilă pentru arădeni. Înţeleg şi sunt de acord cu critica modului în care a fost gestionată problema gunoaielor în ultimii ani: Aradul face parte din ADI, o asociaţie a administraţiilor locale, iar ADI nu a realizat la timp licitaţiile legale pentru un nou operator. Criticile sunt justificate. Dacă sunt elemente, se pot face chiar plângeri penale. Nu cred însă că aceste aspecte ne obligă să lăsăm Aradul fără o firmă care să ridice gunoiul. Spre deosebire de consilierii PSD, eu când merg la şedinţă am în faţă administraţia locală, Primăria. Dânşii au impresia, mai ales acum, când vin alegerile, că au în faţă PNL. Nu este corect, faţă de oamenii care i-au mandatat. Aradul nu trebuie inundat de gunoaie pentru că e campanie electorală, arădenii nu treuie să plătească oalele sparte ale politicienilor. Am urmărit cu atenţie dacă PSD are o soluţie pentru rezolvarea problemei în interesul arădenilor şi am constatat că nu are. Mie puţin îmi pasă ce se urmăreşte – discreditarea adversarilor politici, o situaţie în care PSD să pozeze din nou în fals salvator etc. Cred că foarte curând vom avea o nouă şedinţă în care PSD va vota prelungirea contractului, după ce îşi vor fi făcut jocurile politice şi după ce vor negocia ce e de negociat în anumite locuri. Dar cu o astfel de politică nu mergem mai departe. Aşa cum nu putem evolua nici cu politicile improvizate şi mereu sub semnul urgenţei propusă de administraţia locală. Toate aceste aspecte mă îndreptăţesc să consider că Aradul are nevoie de alţi reprezentanţi în administraţie, la putere şi în opoziţie”, a spus Marin Lupaş.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor