Marin Lupaș: Stadionul UTA poate fi finalizat în toamna lui 2018 dacă clasa politică se ține de cuvânt

De Simion Todoca
5Comentarii
Marin Lupaș: Stadionul UTA poate fi finalizat în toamna lui 2018 dacă clasa politică se ține de cuvânt
© Marin Lupaș Foto: JA​
Stadionul Francisc Neuman este demolat de 3 ani de zile, iar noile amenajări riscă să împingă termenul de finalizare și mai mult în viitor. Marin Lupaș consideră că disputele politicianiste nu își au locul în viitorul UTA-ei, iar votul și asumările făcute în Consiliul Local ar trebui să grăbească acest proiect întârziat de modernizare a arenei principale a Aradului.

„Le-am cerut vineri primarului Falcă și reprezentanților PSD să își asume ferm în fața arădenilor faptul că prin trecerea stadionului UTA în administrarea CNI nu se vor înregistra întârzieri suplimentare și nici dispute politice de natură să blocheze sau sa amâne nedefinit lucrările, așa cum s-a întâmplat în cazul pasajelor sau cum vedem în cazul CET”, declară consilierul independent.

Lupaș este de părere că și pentru acest proiect ar trebui să existe o maximă responsabilitate din partea întregii clase politice arădene. Disputele electorale nu își au locul la UTA.

„În urma intervenției mele, primarul actual și-a asumat darea în folosință a stadionului în toamna anului viitor, urmând ca Primăria și CNI să lucreze în paralel la porțiunile lor de lucrări. Sper ca acest aspect să fie exact așa, să nu ne trezim peste câteva luni că nu avem baza legală și la stadion nu mai lucrează nimeni! Consilierii PSD au spus că nu pot vorbi in numele colegilor lor, parlamentari sau din Guvern. Știu că nu e vorba de numiri în funcții publice, dar îi rog să facă un efort și să vorbească totuși pentru UTA pentru a-și asuma la rândul lor bunul mers al proiectului de reconstruire a stadionului Francisc Neuman”, atrage atenția Marin Lupaș.„În calitate de consilier independent, neafiliat politic, cer tuturor factorilor implicați să dea dovadă de responsabilitate și să asculte glasul rațiunii.Stadionul trebuie să fie funcțional cât mai urgent, pentru că, oricum,țmari lucruri nu se mai pot îndrepta în privința proiectului, Mă refer la instalația de nocturnă sau capacitatea mai mare, iar tot proiectul a fost de la început bugetat la nivel local. E de bun augur orice ajutor ca să putem face altceva cu banii locali, dar nu cu prețul unor noi amânări cauzate de dispute politicianiste”, mai spune fostul predeședinte al UTA.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor