Marionetele și-au luat rămas bun

De Eugen Rogojan
Marionetele și-au luat rămas bun
Sâmbătă, în cadrul unei „adunări de familie”, marionetele din Festivalul „Euromarionete” și-au luat rămas bun de la publicul arădean, până anul viitor.

Ediția cu numărul 18 a Festivalului Internațional de Teatru de Animație „Euromarionete” a ajuns la final. Ultimul eveniment din cadrul festivalului a fost un „Family Meeting”, acesta adunând laolaltă în Parcul Copiilor din municipiu trupe de teatru de păpuși din România, Ungaria, Portugalia, Grecia, Italia și Anglia.

Sute de arădeni s-au bucurat de prezența păpușilor și a actorilor păpușari în municipiu pe durata celor cinci zile de festival. Pe lângă piesele jucate pe scenele din oraș, aceștia au dat viață păpușilor și în spectacole reprezentate în locuri inedite, cum ar fi parcurile sau școlile din oraș.

Ediția de anul acesta l-a avut ca selecționer pe Christian Caimacan, adunând laolaltă șase teatre din străinătate și doisprezece din țară. Concomitent s-a desfășurat și expoziția colecției de păpuși a Teatrului de Marionete din Arad, expoziție ce poate fi văzută până pe 1 iunie, în vitrinele galeriilor de artă Delta și Afla, de pe bulevardul Revoluției.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !