Martisor muzical

ARAD – Luna mărţişorului debutează la Filarmonica de Stat din Arad cu două concerte. Primul este miercuri, 3 martie, de la ora 19.00, în sala mică de concerte a Palatului Cultural, şi face parte din seria evenimentelor petrecute „în familie“.

O seară vocală, de arii, duete şi lieduri, în interpretarea tinerilor artişti arădeni, soprana Adela Zaharia şi baritonul Bogdan Baciu. Cei doi vor fi acompaniaţi la pian de un alt tânăr talentat, Andrei Marta.

Din program nu vor lipsi titluri celebre precum Aria Margaretei din opera Faust de Charles Gounod, Aria Laurettei „O mio babbino caro” din opera Gianni Schicchi de Giacomo Puccini, Aria Rusalkai din opera cu acelaşi nume de Antonin Dvorak, Aria lui Escamillo din opera Carmen de Georges Bizet sau duetul Norina – Malatesta din opera Don Pasquale de Gaetano Donizetti.

Concertul de joi, 4 martie, cu începere de la ora 19.00, în sala mare a Palatului Cultural, aduce în program Ucenicul vrăjitor, scherzo simfonic de Paul Dukas, Concertul nr.2 în si minor pentru contrabas şi orchestră de Giovanni Bottesini şi Simfonia a II-a de Robert Schumann, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 200 de ani. Cu această ocazie, în holul Palatului Cultural va avea loc o expoziţie cu documente muzicale din fondul Secţiei Artă şi Multimedia a Bibliotecii Judeţene „A. D. Xenopol“ Arad.

Muzica lui Paul Dukas provoacă admiraţie de fiecare dată când este ascultată. După exemplul multora – Franz Liszt mai întâi, dar şi Camille Saint Saens, Cesar Franck, Vincent d’Indy şi la fel şi ruşii prezenţi în Franţa cu ocazia Expoziţiei Universale din 1889 – Paul Dukas s-a consacrat poemului simfonic pe un argument literar. Ucenicul vrăjitor, celebrul său scherzo simfonic a fost compus în 1897, fiind puternic influenţat de opera lui Goethe.

Momentul central al concertului, dirijat de maestrul Dorin Frandeş, supune atenţiei o partitură romantică, creată în 1845 de Giovanni Bottesini, unul dintre cei mai mari virtuozi ai secolului al XIX-lea şi ai lumii. Contrabasist, dirijor şi compozitor, Bottesini îşi datorează cariera hazardului: condiţionat să ocupe singurul loc vacant pus la dispoziţie de clasa de contrabas a Conservatorului din Milano, el este remarcat de Giuseppe Verdi şi sfătuit să renunţe la activitatea de orchestră în favoarea carierei de solist. Concertul de joi seara, nu putea fi interpretat decât de „micul Bottesini“ al Aradului, Cosmin Puican.

Simfonie a durerii

Şi pentru că 2010 îi este dedicat şi lui Robert Schumann, concertul se încheie cu Simfonia a II-a din opera romanticului compozitor. Simfonia a fost schiţată în decembrie 1845 şi terminată în cursul anului următor, perioadă vizibil marcată de semnele bolii care îi va fi fatală compozitorului. Concepţia lui Schumann asupra simfoniei a fost puternic marcată de starea sa de sănătate dar şi de grija de a se menţine în linia tradiţiei simfonismului german, atât de bine conturat în precedentele triumfuri semnate de Beethoven şi Schubert. „Pot să afirm că aici este manifestă rezistenţa spiritului şi că am căutat să lupt împotriva stării mele….” afirmase compozitorul despre această „simfonie a durerii şi a victoriei asupra sinelui”, pateticul îndemnând în egală măsură spre resemnare dar şi spre bucurie şi împlinire.

Cosmin Puican

Contrabasistul Cosmin Puican a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj Napoca şi s-a specializat la Karlsruhe. Participările la întreceri internaţionale de specialitate, precum Concursurile de la München (1991) şi Markneukirchen (1993) au fost urmate de premiul special la Festivalul Bottesini de la Crema (Italia 1998) şi Echo Klassikpreis, (München, 2005).

Membru al orchestrei Filarmonicii de Stat Arad din 1993, Cosmin Puican a dat curs unor contracte fluente cu instituţii internaţionale de concert precum Strauss Orchestra – Cesena (1996 -1998), Philharmonie der Nationen Berlin (1999 -2006), sau Streichquintett der Nationen Berlin (2003 – 2009).

Contrabasistul a susţinut concerte solo şi recitaluri în România, Italia şi Germania şi a realizat turnee cu ansambluri simfonice în Europa, Africa, Asia şi SUA.

V.F.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !