Procesul polițistului Dărăbuț continuă. Astfel, vineri, 22 Ianuarie, la Judecătoria Arad a avut loc o nouă înfățișare în procesul în care agentul de poliție Claudiu Dărăbuț este judecat pentru vătămare corporală, victima sa fiind poloistul Alex Băltean. La termenul de vineri, instanța a hotărât să amâne cauza pentru 8 Februarie, atunci când, unii martori vor fi aduși în fața instanței cu mandate de aducere. Potrivit soluției Judecătoriei Arad se va “administra proba cu următorii martori încuviințați la termenele anterioare și pentru a se emite mandate de aducere pe numele unora dintre aceștia; pentru a da posibilitatea apărătorului inculpatului de a depune la dosarul cauzei și în scris cererile în probațiune formulate oral în ședință”.
Agentul de poliție Claudiu Dărăbuț din cadrul Biroului Rutier a Poliției Municipiului Arad a fost trimis în judecață după ce, în vara anului trecut, în urma unui conflict spontan, i-a aplicat poloistului Alex Băltean mai multe lovituri în zona capului. În urma acestora, sportivul a căzut jos, pierzându-și cunoștința, fiind apoi transportat de urgență la un spital din Timișoara.
Martorii în procesul polițistului Dărăbuț, aduși cu mandate de aducere
Martorii în procesul polițistului Dărăbuț, aduși cu mandate de aducere
Judecătoria Arad a hotărât să emită pe numele a unora dintre martorii care trebuiau audiați în procesul polițistului Claudiu Dărăbuț, mandate de aducere.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Mapamond
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP.
Mapamond
Un avion militar rus s-a prăbuşit joi în largul Crimeii, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, iar pilotul a reuşit să se catapulteze şi a scăpat cu viaţă, a declarat Mihail Razvojaev, guvernatorul local instalat de Moscova, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Rusia a blocat joi reînnoirea mandatului experţilor ONU care supraveghează aplicarea sancţiunilor împotriva Coreei de Nord, un veto criticat de membrii Consiliului de Securitate al ONU îngrijoraţi de programul nuclear pe care-l dezvoltă Phenianul şi de achiziţiile Rusiei de muniţii nord-coreene pentru a le folosi în războiul din Ucraina, transmite AFP.
Mapamond
Casa Albă a respins joi ca fiind un „nonsens” acuzaţia Rusiei privind implicarea Ucrainei în atacul de săptămâna trecută de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, soldat cu peste 140 de morţi şi sute de răniţi, afirmând că este clar că Statul Islamic este „singurul responsabil” de atentat, relatează Reuters.
1
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-03-2024 sunt următoarele:
România
Ministrul Agriculturii, despre discuţia privind „puii vopsiţi”: Eu nu cred că fermierii fac aşa ceva
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că nu crede că fermierii români „vopsesc” puii, subiect care a fost intens discutat în ultimele zile, el arătând că România exportă carne de pui inclusiv în Franţa.
2
Local
În luna aprilie, proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută și în două zile de sâmbătă.
1
Local
LIPOVA. Un tânăr de 24 de ani a ajuns în arest preventiv, după ce a încercat să o jefuiască pe o bătrână din localitatea Milova.
Citiți principiile noastre de moderare aici!