Maşinile au făcut legea la Expo

De Diana Dutu
Maşinile au făcut legea la Expo
Timp de trei zile, aici s-a desfăşurat cea de a XIV-a ediţie a expoziției auto Transport-Ar.

Expo Arad a găzduit, în perioada 9-11 iunie, cea de a XIV-a ediţie a expoziției auto Transport-Ar. Timp de trei zile, vizitatorii au avut ocazia să discute cu cei mai reprezentativi jucători din domeniul transporturilor, să admire mașinile luxoase, elegante ori sport din cadrul salonului auto. Anul acesta au fost expuse mașini ale următorilor dealeri auto: Scania, Daf, Ford, Iveco, Meiller, Krone, Tisvol, Dacia Logan Van, Mercedes-Benz, Opel, Ford, Hyundai, Kia, Volkswagen, Dacia, Renault, Nissan.

Conferinţă prelungită

Cu această ocazie s-a desfăşurat şi o conferinţă Euload în cadrul căreia vizitatorii, dar şi transportatorii și-au exprimat preocuparea față de legislația care guvernează activitatea unei firme de transport. Deși în programul inițial erau prevăzute două ore pentru desfășurarea conferinței, aceasta s-a prelungit cu încă două ore datorită multiplelor întrebări puse specialiștilor de la Euload de către reprezentanții firmelor de transport.

Concurs

În ultima zi a evenimentului a avut loc Cupa Transport-Ar, concursul automobilistic de îndemânare care a adunat numeroși participanți și vizitatori. Rezultatele Cupei Transport-Ar vor fi făcute publice de către oficialii competiției.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !