Măsuri pentru siguranţă

Măsuri pentru siguranţă
ARAD – Măsurile întreprinse în anul 2009 de către Protecţia Consumatorului pentru asigurarea unor condiţii cât mai trnasparente la casele de schimb valutar au făcut ca numărul plângerilor înregistrate să fie mult mai mic.


„În mod evident după ce am implementat
acel sistem cu formularul care trebuie completat
şi semnat de către reprezentantul casei de
schimb valutar, dar şi de către client
în vederea aprobării tranzacţiei,
plângerile făcute de cetăţeni cu
privire la unele nereguli au scăzut semnificativ.
Sigur că mai există persoane care în
momentul în care intră într-o
casă de schimb valutar nu sunt suficient de atente
şi poate se mai lasă
înşelaţi, dar putem spune că la
100 de case de schimb valutar sunt două-trei care
au practici mai puţin transparente”, ne-a
explicat Lorena Barbă, director coordonator
adjunct în cadrul Comisariatului Judeţean de
Protecţie al Consumatorului.


Cât despre formularul pentru aprobarea
tranzacţiei, Lorena Barbă a specificat
că în momentul în care clientului i se
cere să semneze un anumit act, apare suspiciunea
şi teama că ar putea fi înşelat.

A.P.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase