Mâine, de la ora 14.30, pe stadionul “Crișana”, Național Sebiș și UTA se întâlnesc în turul IV al Cupei României la fotbal. Un duel de orgoliu, între două echipe din județul nostru. UTA vine din postura de favorită, dar gazdele nu se vor lăsa cu una, cu două, deoarece e în joc imaginea lor. Trebuie să ne gândim și la ambiția managerului Călin Cojocaru, om căruia nu-i place să piardă. Cu atât mai puțin acum, când dă peste o echipă ca UTA.
“Lumea va ține cu noi”
Călin Cojocaru vrea ca la finalul meciului cu UTA echipa sa să iasă cu capul sus, indiferent de rezultat: “Avem un lot numeros şi chiar dacă vor apărea noutăţi în primul unsprezece. Ne interesează și meciul cu UTA, îl tratăm cu maximă seriozitate. Dacă am făcut contestație cu Lipova, normal ne interesează şi Cupa. Ne așteaptă un meci dificil, deoarece jucăm contra unei echipe bune, dar sunt convins că o să facem un meci bun. Avem ceva probleme, deoarece unii jucători au contactat viroze respiratorii, dar lotul e apropiat valoric şi nu e o problemă. Singura noastră problemă este omogenitatea, dar de la un meci la altul o să se vadă că echipa se apropoie de ceea ce ne dorim. Oricum, indiferent, ne dorim să ieşim cu capul sus de pe teren, ştiu şi să pierd, dar vă daţi seamă că-mi doresc victoria. Nu cred că cei din tribune vor ține cu UTA, ci cu noi, reprezentăm Sebișul, chiar dacă UTA e echipa fanion a Aradului” – spune Călin Cojocaru.
Todea: “Maximă seriozitate”
La rândul său, antrenorul echipei UTA, Cristi Todea ne-a declarat: “Pentru noi, în acest moment orice meci este important. Vrem să câștigăm, pentru noi, pentru moral, aşa că tratăm partida cu maximă seriozitate. O să alegem cei mai buni jucători care îi avem la dispoziție, poate unii din cei care au avut minute multe vor rămâne să facă antrenament. E limpede că Strătilă nu va juca, deşi a început antrenamentele la intensitate maximă. De ultimă oră sunt problemele stomacale acuzate de Grahovac, aşa că în poartă va sta Barna. Cu siguranţă Florea va juca, e un jucător important pentru noi, sper să facă un meci bun, să ne ajte să obţinem prima victorie”.
Șoimii Lipova, out!
Nu se mai pune problema ca Lipova să ia locul Sebişului, la acest meci, deoarece decizia Comisiei de Disciplină este una executorie, ea spunând că Lipova pierde la “masa verde” meciul cu Naţional, din turul precedent al Cupei. “Regulamentul e o lege. Decizia Comisiei de Disciplină, conform regulamentului, este executorie şi noi, ca Departament al Competiţiilor, nu putem decât să o respectăm şi să o aplicăm” – a declarat Felix Grigore, şeful Departamentului Competiţii de la FRF.
Citiți principiile noastre de moderare aici!