Meci decisiv pentru Ineu

ARAD – Nu mai e timp de regrete. După înfrângerea de la ACU Arad, pentru CS Ineu a sosit momentul să întâlnească altă formaţie din judeţul nostru, Victoria Nădlac, marti, de la ora 17.00, pe stadionul „Central” din Ineu.

Vizavi de acest joc, directorul tehnic al gazdelor, Ioan Leucuţa ne-a declarat: „Ne aşteaptă un meci greu, nu ne mai putem permite paşi greşiţi. Avem nevoie de victorie ca de aer, sper să o şi putem obţine. Oricum, însă, trebuie să aducem puncte şi din deplasare, căci situaţia noastră e dificilă”.

Antrenorul Victoriei Nădlac, Dan Cuedan a spus: „CS Ineu are mare nevoie de cele trei puncte puse în joc, aşa că – e clar – vom avea o partidă dificilă. Ei sunt într-o situaţie delicată, iar noi suntem liniştiţi şi vom încerca să scoatem maximum din acest joc.

Să ştiţi că meciul va fi greu şi pentru că CS Ineu nu are un lot aşa de slab precum o arată clasamentul. Mie, personal, chiar mi-ar părea rău să retrogradeze formaţia de pe Crişul Alb, ca de altfel orice formaţie din judeţul Arad”.

L.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !