Meciul cu „Oli” a lăsat urme adânci

De Leo Sfara
Meciul cu „Oli” a lăsat urme adânci
Popa spune că nu poate uita uşor meciul de la Satu Mare, care a barat drumul Şoimilor spre play-off.

Mai sunt doar patru etape până la finalul sezonului regulat şi Şoimii Pâncota a ratat, la Satu Mare, victoria şi – în acelaşi timp – visul intrării în play-off s-a (cam) spulberat.

Marea dezamăgire

Ionuţ Popa spune că echipa sa trăgea speranţe la primele şase locuri dacă bătea la Satu Mare, dar a jucat şi contra arbitrilor.

„Nu mi-a trecut supărarea, da deloc. Ce s-a întâmplat la acel meci îţi lasă urme adânci. Nu poţi uita astfel de meci prea curând. Arbitrul ne-a anulat două goluri pe nedrept, apoi, mai trebuie spus că la prima intrare a lor în careu a dat penalty. Nu se poate aşa ceva. Dacă băteam la Satu Mare, vă spun sincer că aveam mari şanse de a intra în play-off” – ne-a declarat Popa.

Alt meci „de foc”

Pentru pâncotani, urmează un alt meci dificil. Sâmbătă, în Podgorie, vine Chindia Târgovişte. „Mister” explică: „Nu ştiu dacă putem bate Chindia. E un meci greu, întâlnim o echipă bună, am văzut şi optimismul lor, care declară că vin să câştige la Pâncota. Sigur, am avea şanse mari să învingem, dacă am avea arbitrajul ce l-au avut ei acasă, când au jucat împotriva noastră. Să nu uităm că am avut penalty neacordat, jucătorul care a faultat trebuind să primească apoi cartonaş roşu”.

Problema gazonului

Şoimii se întorc la Pâncota, pe mult hulitul teren, cel mai prost din ţară, după cum spune chiar antrenorul. „Nici nu ştiu ce să zic. Nu am mai văzut de multă vreme cum arată gazonul de la Pâncota, dar – oricum – va fi un adversar al nostru. E mic şi cel mai prost din ţară la nivelul ligii secunde. Aşa că, nu am mari aşteptări de la teren. Mergem joi, prima dată în acest an, să facem un antrenament acolo” – mai spune Popa.

Patru absenţi

Pentru meciul cu Chindia, Ionuţ Popa nu se va putea baza pe patru jucători importanţi, toţi din categoria titulari. E vorba de Alin Pavel, suspendat, Dubeştean, Siminic şi M. Ion, accidentaţi.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase