Sportivii pregătiţi de profesorii Eugen Căţean şi Gabriel Has au obţinut rezultate foarte bune, după cum urmează: Eduard Vit, Patrick Golosie, Marco Mladin şi Sergiu Nădăban – locul trei cu echipa juniori III, nivel 2, iar Vit Eduard – locul doi la individual compus şi locul trei la cal cu mânere şi sol.
Medaliaţi la „naţionale”
Medaliaţi la „naţionale”
Gimnaştii de la CSS Gloria Arad au participat, recent, la Buzău, la Campionatul Naţional al juniorilor III.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Uniunea Europeană a anunţat miercuri, prin vocea unui purtător de cuvânt, că doreşte o anchetă "independentă" după descoperirea unor gropi comune în principalele două spitale din Fâşia Gaza, relatează AFP.
România
Actorul Andrian Locovei, din cadrul Teatrului „Regina Maria” din Oradea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare sub acuzația de viol, într-un dosar în care partea vătămată este o actriță.
Local
Miercuri, 31 din cele 33 de paturi disponibile pe Secția Boli Infecțioase Copii a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad erau ocupate de pacienți cu rujeolă.
Advertorial
Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Arad. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în aplicație, Star Taxi va oferi un timp de preluare al clienților extrem de redus. De asemenea, utilizatorii au posibilitatea de a selecta opțiunea de plată dorită – card, numerar sau opțiunea corporate, prin serviciul Star Taxi Corporate dedicat companiilor, prin care acestea pot asigura transportul decontat angajaților.
Local
În ciuda vremii posomorâte, elevii Liceului Teoretic Adam Müller Guttenbrunn, s-au străduit să celebreze sosirea primăverii.
Local
Militarii din Cetatea Aradului și-au sărbătorit ziua alături de sute de copii de toate vârstele. Tinerii au avut ocazia să descopere ce înseamnă viața de soldat, să descopere o parte din tehnica militară, dar și poveștile din Cetate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!