Medalii în bazinul Cupei Euroregiunii

De Daniel Scridon
Medalii în bazinul Cupei Euroregiunii
TIMIŞOARA. Zilele trecute, în oraşul de pe Bega, a avut loc a opta ediție a „CUPEI EUROREGIUNII DKMT LA ÎNOT MASTERS”, concurs la care au participat atât înotători amatori cât și foști înotători profesioniști (vârstă minimă 18 ani).

Au participat peste 100 de sportivi afiliați (13 cluburi), cât și neafiliați, din trei țări: România, Serbia și Ungaria. Probele individuale de înot au fost următoarele: 200m la alegere; 25m și 100m toate procedeele (fluture, spate, bras și craul), 100m mixt și 25m subacvatic.

Clubul Sportiv Experiența Multisport Arad a fost reprezentat de 6 înotători care au obținut următoarele locuri pe podium la probele individuale:

Adrian Arvinti (categoria de vârstă 55-59 ani): 5 locuri întâi și 2 locuri doi; Diana Miazga (45-49 ani): 2 locuri doi și 1 loc trei; Cosmin Rufu (40-44 ani): 1 loc doi; Cristian Lucian Mladin (40-44 ani): 1 loc doi și 2 locuri trei; Mihai Timofte (35-39 ani): 1 loc trei şi Dan Mihai Schramco, căpitan de echipă (35-39 ani): 4 locuri întâi și 2 locuri trei.

De asemenea, echipa de ștafetă masculin a clubului s-a clasat pe locul 3 în probele de 4x25m liber și 4x25m mixt. În urma rezultatelor obținute, Clubul Sportiv Experiența Multisport Arad s-a clasat pe locul 5 dintr-un total de 13 cluburi participante.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase