Medalii pentru luptătorii CSŞ Gloria

De Leo Sfara
2Comentarii
Medalii pentru luptătorii CSŞ Gloria
Reşiţa. Zilele trecute, la Reşiţa a avut loc finala Campionatului Naţional individual de lupte greco-romane, rezervată juniorilor Under 23.

Au fost peste 150 de sportivi, din toată ţară, Aradul fiind reprezentat de CSŞ Gloria. Doi din cei patru luptători au reuşit o performanţă foarte bună, reuşind să cucerească medaliile de bronz, în condiţiile în care sunt extrem de tineri.

Astfel, la categoria 71 kg., Silviu Stoica (19 ani) a terminat al treilea, la fel ca şi Alex. Petrovici (18 ani), la categoria 80 kg., ambii într-o companie selectă, cu sportivi mult mai experimentaţi.

„A fost o competiţie extrem de puternică, dar cred că se putea şi mai bine. Obiectivul a fost atins, însă îmi pare rău că nu am mai luat o medalie, deşi am fost foarte aproape de ea. Oricum, medaliaţii sunt foarte tineri, vor mai creşte pe viitor cu siguranţă, cred că vor reuşi să facă mai mult. E limpede, însă, că doar de ei depinde, de cât vor munci, performanţă fără muncă nu există” – ne-a spus Ovidiu Burghelea, antrenor la CSŞ Gloria.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor