Medicul Bogdan Sorop a riscat si a salvat o fetita de 13 ani

De Nina Curița
Medicul Bogdan Sorop a riscat si a salvat o fetita de 13 ani
CARANSEBEŞ – O nouă premieră medicală la spitalul din Caransebeş: un chist hematic gigant a fost eliminat laparoscopic.

Sorina Larisa, o copilă în vârstă de 13 ani s-a prezentat de urgenţă la secţia de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal din Caransebes, cu dureri puternice şi persistente în etajul abdominal inferior. Fetiţa a fost internată cu chist hematic ovarian gigant cu fenomene de torsiune. Pacienta a fost reevaluată clinic şi paraclinic de către medicul primar Bogdan Şorop, simptomatologia fiind persistentă şi refractară la tratament.

„Am hotărât, cu consimţământul familiei, pacienta fiind minoră, să intervenim chirurgical laparoscopic. Fiind vorba de o copilă de 13 ani am avut mici reţineri referitoare la pregătirea preoperatorie şi conduita intraoperatorie, aici referindu-ma la presiunea intraabdominală care produce pneumoperitoneul în vederea realizării intervenţiei. Nu am avut experienţa intervenţiilor laparoscopice la minori, fiind primul caz operat. Intraoperator am avut o surpriză, ovarul pacientei era de aspect normal, iar acel chist hematic gigant era de fapt un hematosalpinx gigant de 20/10 cm torsionat, o patologie foarte rar întâlnită la această vârstă. S-a practicat salpingectomie, adica s-a scos trompa afectată, minora rămânând cu ambele ovare funcţionale. Postoperator pacienta a avut evoluţie bună, după 2 zile de la operaţie a fost externată“, a declarat pentru Jurnal CS medicul Bogdan Şorop.

Familia fetiţei, cea care ne-a şi spus povestea, a ţinut să mulţumească medicului pentru reuşita intervenţiei. Medicul Bogdan Şorop este recunoscut pentru faptul că în 12 ianuarie 2016 a realizat la spitalul din Caransebeş prima histerectomie totală laparoscopică.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !