Metalul, adversar periculos!

De Leo Sfara
2Comentarii
Metalul, adversar periculos!
Roland Nagy susţine că meciul cu Reşiţa nu-i dinainte câştigat. Antrenorul UTA-ei crede că Metalul se va agăţa de orice pentru un rezultat bun împotriva unui adversar de calibrul „Bătrânei Doamne”.

Sâmbătă, de la ora 11, UTA caută a treia victorie consecutivă în acest debut de campionat. Adversarul e unul necunoscut arădenilor, Metalul Reşiţa, care s-a mutat la Snagov. Tehnicianul UTA-ei, Roland Nagy spune că trebuie avut grijă la astfel de meciuri, ce par dinainte câştigate.

„UTA obligă, vrem trei puncte”

La întâlnirea de astăzi cu jurnaliştii, tehnicianul „Bătrânei Doamne” a atenţionat. „Ne aşteaptă un meci dificil, care nu e dinainte câştigat. Metalul Reşiţa e un adversar periculos, tocmai pentru că nu are nimic de pierdut, iar meciul de la Snagov pare dinainte câştigat de noi. I-am atenţionat pe jucători că nu va fi un joc simplu, gazdele se vor agăţa de orice, un rezultat bun cu UTA fiind extraordinar pentru ei. De astfel de partide trebuie să ne ferim să spunem sau să credem că trebuie să facem doar un simplu act de prezenţă şi cele trei puncte sunt acasă. Nu, nicidecum. Trebuie să fim atenţi, concentraţi, suntem favoriţi, iar UTA obligă. De aceea, nu concepem decât trei puncte, orice alt rezultat nefiind pe placul nostru. Meciul va fi uşor dacă ni-l vom face noi, în teren. Avem ceva informaţii despre Reşiţa, sper să mai primim şi altele, până la ora jocului. Sigur, pot apărea multe surprize în echipa lor, având în vedere că perioada de transferuri nu e închisă. Însă, ne bazăm pe noi, pe grupul nostru, pentru a câştiga” – a spus Roland Nagy.

Miron: „Îşi dau viaţa cu noi”

La rândul său, unul din eroii meciului precedent al UTA-ei, portarul Bogdan Miron a declarat: „Avem un meci dificil, dar sunt convins că-l vom tranşa în favoarea noastră dacă avem atitudine, suntem serioşi şi ne impunem jocul. Vă daţi seama că, acum, toate echipele îşi vor da viaţa pe teren când joacă împotriva noastră. Cred că două echipe sunt favorite la promovare, Chindia Târgovişte şi CSM Rm. Vâlcea. O vedeam şi pe Luceafărul Oradea, însă doar până a pierdut, miercuri, cu Academica Clinceni. UTA se va bate şi ea acolo sus, sunt convins de asta”.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor