„De la Mica Unire la Marea Unire” s-a intitulat expozeul directorului Bibliotecii judeţene, Doru Sinaci, în prezenţa unor profesori de istorie, membri ai Cenaclului „Luceafărul”, dar şi unor viitori dascăli şi preoţi. Moderată de către Maria Aiftincăi, custode şi principal donator al Muzeului Etnografic al Casei de Cultură Vladimirescu, alături de primarul Ioan Crişan, festivitatea s-a bucurat de aprecierea unui public extraordinar. Elevii de la colegiul „Sabin Drăgoi”, cei de la Şcoala Gimnazială Vladimirescu, dar şi viitorii preoţi, de la Seminarul Teologic din Arad, au încântat asistenţa. Publicul a participat, în final, la „Hora Unirii”, după care a fost răsplătit cu sărmăluţe bucovinene, asortate cu toate cele cuvenite în zi de sărbătoare. „Mulţumesc tuturor celor care au onorat invitaţia, dar, mai ales, cetăţenilor Comunei Vladimirescu, care au demonstrat încă odată că putem trăi cu toţii în pace şi înţelegere, că suntem cu toţii români şi creştini. Aşa cum am mai subliniat, în Comuna Vladimirescu convieţuiesc 7 naţii şi 8 religii, dar niciodată nu s-a pus problema unor certuri sau neînţelegeri. Le mulţumesc tuturor pentru aceasta”, spune primarul Ioan Crişan.
Mica Unire, sărbătorită la Vladimirescu
Mica Unire, sărbătorită la Vladimirescu
Sala de spectacole a Casei de Cultură a Comunei Vladimirescu a fost arhiplină, marţi, 23 ianuarie. A fost ediţia a doua a Festivalului Culturii Tradiţionale Româneşti, care a cuprins şi un simpozion dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918, respectiv etapei cunoscute sub denumirea generică „Mica Unire”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
1
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
1
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
Citiți principiile noastre de moderare aici!