Migranți ascunși sub o platformă auto

De Ioana Costas
Migranți ascunși sub o platformă auto
Cinci irakieni intenţionau să iasă ilegal din România, ascunşi în podeaua falsă a unei platforme auto.

NĂDLAC. Polițiștii de frontieră de la Nădlc II – Csanadpalota au depistat cinci bărbați din Irak care au încercat să iasă ilegal din țară, ascunşi într-un compartiment special amenajat în podeaua unei platforme auto – înmatriculată în Bulgaria – pe care era transportată o remorcă. Autoutilitara era condusă de un cetățean bulgar în vârstă de 44 de ani. În urma controlului s-a descoperit că platforma era prea înaltă, lucru care a condus la o verificare amănunțită și, implicit, la găsirea migranților.

„În data de 19.07.2017, în jurul orei 00.10, la PTF Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat la ieşirea din ţară cetăţeanul bulgar Kolyo A., în vârstă de 44 de ani, conducând o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, care transporta pe platformă o remorcă. Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că platforma este mult prea înaltă, fapt pentru care au dispus o verificare amănunţită a vehiculului, dar şi a remorcii pe care acesta o transporta. Astfel, sub platformă a fost descoperit un compartiment special amenajat, iar remorca era aşezată în aşa fel încât să mascheze improvizaţia. Drept urmare, remorca a fost coborâtă şi s-a procedat la deschiderea compartimentului special, unde poliţiştii de frontieră au descoperit ascunşi cinci bărbaţi. Totodată, s-a constatat faptul că spaţiul în care cei cinci călătoreau era ventilat artificial. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între 27 şi 33 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră. În cadrul primelor verificări, cei cinci au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen””, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la modul cum s-au ascuns cetăţenii irakieni in podeaua platformei şi le-au întocmit acestora acte de urmărire penală pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului bulgar pentru trafic de migranţi.

migranti



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !