Mihai Fifor: „Am votat pentru cel mai amplu program de combatere a șomajului în rândul tinerilor”

De Simion Todoca
Reactualizat la:
5Comentarii
Mihai Fifor: „Am votat pentru cel mai amplu program de combatere a șomajului în rândul tinerilor”
Președintele Consiliului Național al PSD, senatorul arădean Mihai Fifor, a depus o declarație politică în care și-a asumat votul pentru cel mai amplu program de combatere a şomajului în rândul tinerilor, din ultimii 25 ani.

„Din postura de senator al Partidului Social Democrat am susținut și promovat aceste măsuri, iar astăzi, am votat, alături de colegii mei pentru Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi a Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior. Salut promptitudinea cabinetului Grindeanu de a veni în Parlament cu actele normative care însumează măsurile promise prin Programul de guvernare de Partidul Social Democrat. Garanția unor soluții imediate pentru tineret, pentru formarea de forță de muncă bine calificată și integrarea acesteia pe piața muncii reprezintă o prioritate legislativă a Guvernului și consider că este și o prioritate a noastră. Cuantumurile alocate până acum erau mult prea mici, atât pentru ucenici/stagiari, cât și ca facilitate pentru angajatori. Un parlamentar dă dovada interesului său față de comunitatea care l-a ales prin votul pe care îl dă în Parlament pentru proiectele care vin în ajutorul cetățenilor. Iar acest proiect este extrem de binevenit pentru arădeni, fie ei angajați sau angajatori. Aradul are uriașă nevoie de forță de muncă bine pregatită, la fiecare întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri din județ desprinzându-se această imperioasa cerință. Din păcate, exemplul admirabil al domnului Marin Crișan, cel care a înființat o școală renumită de sudură în Arad, nu este suficient”, declară senatorul Mihai Fifor.

„Această inițiativă legislativa combină ocuparea cu formarea forței de muncă. Se acordă subvenție angajatorilor în valoare de 250 euro/lună/ucenic pe care acceptă să îl formeze. Iar pentru stagiile de specializare pentru absolvenții de învățământ superior se acordă angajatorilor 300 euro/lună/stagiar pentru o perioadă de 6 luni, adică salariul minim pe economie. Acest act normativ, tratat în procedură de urgență, reprezintă o actualizare, la nivel național, a sumelor de care vor putea beneficia persoanele fizice și angajatorii pentru formare profesională de tip ucenicie la locul de muncă și stagii pentru pentru absolvenții de învățământ superior. În acest fel, Guvernul vine și în sprijinul angajatorilor întreprinderilor mici și mijlocii, care nu dispun de resurse financiare pentru a angaja și păstra forța de muncă calificată. Sumele puse la dispoziția angajatorilor de Statul român provin din Programul Operațional Capital Uman, adică din fonduri europene și nu afectează bugetul de stat”, a mai spus senatorul social-democrat.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor