Mihai Fifor: „Un nou tun, marca Falcă, de data asta unul verde”

De Simion Todoca
Reactualizat la:
23Comentarii
Mihai Fifor: „Un nou tun, marca Falcă, de data asta unul verde”
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, senatorul de Arad Mihai Fifor, caracterizează drept „Science Fiction” un proiect care va fi suspus votului în următoarea şedinţă CLM.

„După ce a bătut monedă anul trecut, cu scop evident electoral, pe problema spaţiilor verzi, Falcă îşi continuă periplul demagogic şi adaugă un episod suplimentar la păcăleala propagandistică numită Aradul Verde. De data aceasta liderul local al PNL pune pe masă un proiect neverosimil pe care cu tupeul şi inconsistenţa de rigoare îl argumentează lapidar în trei rânduri. Plan care se remarcă doar prin inconsistenţa raţionamentului şi costul extrem de ridicat al execuţiei. Concret, Falcă încearcă să înghesuie virtual aproape 54.000 mp de gazon în Arad, asta după ce ne spune precum într-un panseu infantil că demersul său aduce „diminuarea prafului din atmosferă”. Şi asta contra sumei de aproape 1.300.000 Euro, bani proveniţi bineînţeles din buzunarele arădenilor. Cum va îngrămădi peste 16.000 mp de gazon în zona Bisericii Sârbeşti peste legendara piatră cubică şi liniile de tramvai doar Falcă ştie ! Şi probabil cei care vor întocmi studiul de fezabilitate, unul extrem de picant la preţ. DA, după mine potopul ! strigă Falcă precum pe scena de la Iaşi, pentru că de fapt durata investiţiei este de 36 luni, adică termenul final este după încheierea mandatului său. Când, probabil, conform calculelor sale politicianiste se va reloca în alte spaţii de exprimare publică.

Studii de fezabilitate au mai fost, cu sutele, toate scumpe, majoritatea inutile şi cam toate arondate în zona clientelei politice a PDL-PNL. Se întâmplă şi acum când SC SEAL Control&Consulting SRL Arad, încearcă să dea viaţă scheciului science-fiction al edilului, încercând să transforme Aradul pe hârtie în „Grădinile suspendate ale Semiramidei”. Într-adevăr la aşa ceva nu ne-am gândit şi uite cum ne poate surprinde cu o dezvoltare terasată pe verticală, înţesată evident de inistalaţii de irigat, detaliu deloc de neglijat. Aspersoarele lui Falcă reprezintă indiscutabil o minune a lumii contemporane, instalaţii ce udă cu precădere asfaltul şi care funcţionează la amplitudine maximă doar când plouă.

Rezervele noastre sunt maxime şi faţă de proiectul în sine şi faţă de costuri şi de firma ce realizează studiul de fezabilitate, pentru că, nu-i aşa, Bogdan Ciprian Faur, fost şef de serviciu în primărie pâna în 2014 este acţionar la compania desemnată pentru a întocmi documentaţia. Mă întreb, deloc retoric, oare în perioada în care a funcţionat la Primăria Arad, domnul în cauză nu s-a lipit oare şi de alte lucrări similare şi acelea tot în folosul comunităţii ? Este extrem de trist că asemenea tunuri mai pot să funcţioneze şi că un personaj precum Falcă mai reuşeste să se joace cu bugetul local şi banii arădenilor, totul prin complicitatea tăcută a consilierilor PNL, masa sa de manevră şi implicit agregatul de vot”, afirmă senatorul PSD Mihai Fifor.

Taguri: , ,


23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor