Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la șefia SIE

De S.T.
3Comentarii
Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la șefia SIE
Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale a confirmat faptul că Mihai Răzvan Ungureanu și-a depus demisia.

„Administrația Prezidențială a primit demisia lui Ungureanu la SIE. Președintele Klaus Iohannis a acceptat demisia, interimatul va fi asigurat de Silviu Predoiu”, a anunțat purtătorul de cuvânt la un post central de televiziune.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat pe Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe în 24 iunie 2015, iar o săptămână mai târziu plenul reunit al Parlamentului l-a votat pe Ungureanu la conducerea SIE.

Mihai-Răzvan Ungureanu a fost ministru de Externe între anii 2004-2007 şi director al Serviciului de Informaţii Externe al României în perioada 2007-2012.

El a fost premier în perioada februarie-aprilie 2012, când Guvernul condus de el a căzut după 78 de zile de mandat, în urma moţiunii de cenzură a opoziţiei.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost senator de Arad, mandat obţinut din partea ARD, prin redistribuire, la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. Sursa: mediafax



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor