Milioanele de la CET, pe coş

De Ioana Costas
2Comentarii
Milioanele de la CET, pe coş
Cum s-a hotărât achitarea fostului director CET, după ce iniţial fusese condamnat la închisoare.

S-a mai scris pe subiect, ştim. Însă acum revenim cu motivarea sentinţei, aşa cum a fost pronunţată de prima instanţă – Tribunalul Arad – şi de instanţa de apel – Curtea de Apel Timişoara – a cărei hotărâre definitivă a fost de a-l achita pe cel care, iniţial, a fost condamnat pentru un presupus prejudiciu de aproape 7 milioane lei, în dauna CET Arad şi de a lăsa nesoluţionată acţiunea civilă înaintată de societatea de termoficare. Adică, recuperarea celor aproape 7 milioane lei s-a transformat în… fum pe coş.

În cadrul procesului, A.G., director executiv la acea dată în cadrul CET Arad a spus instanţei că tot ce a semnat a fost urmare a cerinţelor directorului general, care între timp a decedat. Vorbim despre o majorare a preţului pe tona de cărbune, de la 52 lei, la 56,62 lei şi de o scădere a puterii calorice de la 1950 Kcal/kg la 1900 Kcal/Kg. Adică am plătit mai mult şi am primit mai puţin. Majorarea preţurilor a venit ca urmare a semnării unui act adiţional încheiat între CET Arad şi SNL Oltenia, semnat de directorul general de atunci – numitul B. – şi directorul executiv A.G. În actul adiţional se menţiona că „pentru livrările neachitate la termen (între 30 şi 90 zile) preţul facturilor se reactualiza, permiţând facturarea către SC CET Arad SA a unor preţuri de până la 66,28 lei/tonă”. Astfel, clauza dădea posibilitatea ca prin simpla neachitare a facturilor viitoare la termenele stipulate, SNL Oltenia să calculeze şi să factureze preţuri „reactualizate” pentru cantităţile de lignit livrate, cu consecinţa imediată a obţinerii unor avantaje patrimoniale disproporţionate pentru societatea furnizoare şi, totodată, a determinării unor consecinţe financiare nefavorabile pentru SC CET Arad SA.

Tribunalul Arad a decis, în 30 septembrie 2016, să îl condamne „pe inculpatul A.G., la 3 ani şi 2 luni închisoare, pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave”. Totodată CET Arad s-a constituit parte civilă în proces, iar instanţa arădeană l-a obligat pe inculpat să plătească acestei societăţi, suma de 6.847.861,81 lei. „În fapt, în principal, s-a reţinut că inculpatul G.A., fost director executiv comercial al SC CET Arad SA şi numitul B., decedat, fost director general al aceleiaşi societăţi, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a reglementărilor interne ale societăţii, au încheiat şi semnat la data de 13.02.2007 Actul Adiţional nr. 2 la contractul de furnizare lignit aflat în derulare între SC CET Arad SA, în calitate de achizitor, şi SNL Oltenia, în calitate de furnizor, prin care se stabilea că, pentru livrările neachitate la termen, preţul facturilor se reactualiza, de la 56,62 lei /tonă la sume cuprinse între 57,75 lei/tonă până la 66,28 lei/tonă, în condiţiile în care în acelaşi contract se prevedea deja o modalitate de penalizare a facturilor neplătite la termen, conform căreia se calculau penalităţi de 0,1%/zi de întârziere, activitatea infracţională conducând la generarea în dauna SC CET Arad SA a unui prejudiciu total de 6.847.861,81 lei, precum şi la asigurarea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru SNL Oltenia”, se arată în motivarea sentinţei Tribunalului Arad.

Conform instanţei arădene „nici directorul general B. şi nici inculpatul A.G. nu au înştiinţat Consiliul de Administraţie despre încheierea actului adiţional din data de 13.02.2007 şi anexele la acesta, membrii Consiliului de Administraţie aflând despre aceste clauze defavorabile abia când noul director general al CET a prezentat contractul şi actele adiţionale încheiate până la acea dată între CET Arad şi SNL Oltenia”.

Milioane de lei de plată

În urma încheierii actului adiţional, SNL Oltenia a calculat şi emis către CET Arad un număr de cinci facturi fiscale în valoare totală de 1.803.860,15 lei, care conţineau sumele calculate ca urmare a reactualizării preţurilor facturilor emise către SCET Arad în anul 2007 şi neplătite la termen. După ce SNL Oltenia a început să emită facturi către CET Arad privind sume cu titlu de reactualizări, CET Arad a comunicat SNL Oltenia un punct de vedere în legătură cu aceste reactualizări, respectiv nelegalitatea acestei clauze adăugate la contract prin Actul adiţional. Degeaba CET Arad a refuzat să plătească, pentru că SNLO s-a adresat Tribunalului Arad – Secţia Comercială, care a obligat CET Arad să plătească suma de 1.803.860.15 lei. Toate acestea în condiţiile în care CET Arad a fost obligată să plătească suplimentar şi penalităţi de întârziere în valoare de 4.415.655,39 lei.

A semnat „la solicitare”

În apărarea sa, inculpatul A.G. a invocat faptul că a semnat acel act adiţional la solicitarea directorului general B. şi că în prealabil ar fi avut acordul verbal al directorului economic pentru a semna în locul acestuia, deşi directorul economic aflat în funcţie atunci a declarat că nu i s-a cerut acordul pentru semnarea actului adiţional şi nici nu ar fi fost de acord cu aceste clauze. „În consecinţă, se poate concluziona, dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A.G., în calitatea sa de director comercial al CET Arad, a semnat în mod nelegal un act adiţional la contractul de furnizare a cărbunelui în care a acceptat introducerea unor clauze defavorabile CET Arad, cu consecinţa unui prejudiciu în valoare de 6.847.861 lei, concomitent cu favorizarea SNLO care a obţinut un avantaj patrimonial”, se arată în motivarea sentinţei Tribunalului Arad.

A cerut achitarea

Fostul director, A.G., a contestat sentinţa la Curtea de Apel Timişoara, bazându-se pe decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, prin care s-a stabilit că abuzul în serviciu poate fi pedepsit penal doar în cazul încălcării unui act normativ cu rang de lege.

În apel, A.G. a precizat că „iniţiativa perfectării contractelor de achiziţie lignit de la SNLO, a aparţinut directorului general (decedat), iar semnarea de către inculpat în locul directorului economic s-a făcut ca urmare a dispoziţiei exprese a directorului general, al cărui subordonat direct era inculpatul, şi nu avea nevoie de nici o împuternicire din partea Consiliului de Administraţie pentru a se conforma”.

Fostul director a mai „învederat că din menţiunile rechizitoriului reluate de sentinţă rezultă că veniturile societăţii în anul 2007 au fost de circa 160 milioane lei, ceea ce înseamnă o medie lunară de aproximativ 12,6 milioane lei, concluzionând că veniturile lunilor august, septembrie şi octombrie au fost de peste patru ori mai mari decât obligaţia de plată rezultată din graficul de plăţi, astfel că plata facturilor se putea face la termen”.

În apel, apărătorul lui A.G. „a arătat că inculpatul nu poate fi etichetat un infractor periculos, având în vedere împrejurările şi condiţiile în care a ajuns să comită fapta considerată infracţiune, nu a urmărit vreun scop ilicit şi nu are antecedente penale; a desfăşurat o muncă utilă timp de mai multe decenii şi nu a avut sancţiuni de nici un fel”.

Nu s-a încălcat legea

Curtea de Apel Timişoara l-a achitat pe fostul director pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă pentru că „instanţa de apel apreciază că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, respectiv semnarea actului adiţional din 13.01.2007 cu SNL Oltenia prin încălcarea atribuţiilor stabilite de Actul Constitutiv al societăţii, cu consecinţa producerii unei pagube, nu reprezintă îndeplinirea unui act defectuos prin încălcarea legii astfel cum a fost interpretat de judecătorul constituţional, astfel încât fapta nu este prevăzută de legea penală”.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor