Ministrul Culturii: „Artistul, obligat să transporte monumentul la Arad”

De Diana Dutu
7Comentarii
Ministrul Culturii: „Artistul, obligat să transporte monumentul la Arad”
Aflat într-o vizită la Arad, George Ivaşcu a precizat că sculptorul Florin Codre a fost chemat săptămâna viitoare la Minister.

Monumentul Marii Uniri de la 1918. Acesta a fost unul dintre principalele subiecte de discuţie dintre autorităţile locale şi ministrul Culturii, George Ivaşcu, prezent marţi la Arad. Din păcate, nu am aflat prea multe noutăţi în această privinţă.

Întrebat dacă monumentul există cu adevărat, dacă l-a văzut, ministrul a precizat că el, personal, nu a văzut monumentul, dar acesta există, a fost recepţionat de către o comisie şi se află în prezent într-un depozit închiriat de către autor, la Călăraşi.

George Ivaşcu a mai spus că artistul nu a refuzat să aducă monumentul la Arad şi că o va face cu siguranţă după întrevederea pe care o va avea cu el. „Săptămâna viitoare, la Bucureşti, vom avea o întâlnire şi cu autorul şi vom grăbi cât mai mult astfel încât la 1 Decembrie să fiţi beneficiarii acelui monument. (…) Vom încerca să etapizăm lucrurile astfel încât monumentul să ajungă cât mai curând. Săptămâna viitoare voi putea spune mai multe, după întâlnirea cu autorul… care se întoarce în ţară la chemarea noastră, pentru a lămuri acest aspect” – a declarat ministrul Culturii, adăugând că i-ar face „o deosebită plăcere” ca la această întâlnire să participe şi reprezentanţii Municipalităţii arădene.

În ceea ce priveşte locul unde va fi amplasat Monumentul Marii Uniri, George Ivaşcu a spus că acesta va rămâne aşa cum s-a votat în unanimitate în Consiliul Local Municipal: lângă Consiliul Judeţean. Oficialul Guvernului a mai subliniat că nu ia în calcul posibilitatea ca Ministerul Culturii să suporte cheltuielile de transport al monumentului la Arad, chiar dacă artistul a cerut acest lucru. „A cerut până acum” – a spus George Ivaşcu. Întrebat cum îl va convinge să nu mai ceară, ministrul a replicat: „Aşa scrie în contract. Contractul îl obligă să şi transporte monumentul”.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor