“Minotaurul” in Luna plina de teatru

De Vasile Filip
“Minotaurul” in Luna plina de teatru
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” prezintă – sâmbătă, 18 ianuarie, ora 19, în sala Studio -„Minotaurul” de M. Black, în regia lui Ştefan Iordănescu; Scenografia – Dorotheea Iordănescu; Muzica – Ildiko Fogarassy.

ARAD. „Minotaurul“ face parte din seria Şapte piese europene ale lui Michael Black, care mai cuprinde piesele „The Good German And The Devil“, The Amber Room“, „Panharmonicon“, „Madame Polina“, „The Lady Of The Camellias“ şi „The Tank Outside Parliament“.

Figura centrală a piesei este celebrul pictor Pablo Picasso, acţiunea petrecându-se în Parisul anilor 1945 – 1946, imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial şi eliberarea Oraşului Luminilor de sub ocupaţia nazistă. „Există multe piese despre un bărbat şi două femei (normal, soţia şi amanta), dar ceea ce mă stârneşte în această poveste a lui Pablo Picasso este că, în acelaşi timp, el a avut trei amante, ceea ce trebuie să fi făcut viaţa foarte complicată din punct de vedere sexual şi emoţional“, arată dr. Michael Black, atunci când se referă la „Minotaurul“. Una dintre amante este model, una are o cădere nervoasă iar ultima (şi cea mai tânără dintre ele) îşi propune să scape de celelalte două.

Personajele din „Minotaurul“ au, fiecare, corespondent în realitate, toate cele trei femei existând în viaţa lui Picasso. Dora Maar a fost o celebră fotografă suprarealistă şi pictoriţă, Francoise Gilot (cea mai tânără dintre ele) a ajuns, la rândul ei, pictoriţă şi scriitoare de succes, devenind şi una dintre soţiile lui Picasso (cu care a avut doi copii) iar Marie – Therese Walter a fost un model foarte cunoscut al epocii şi mama uneia dintre fiicele lui Picasso.

Celor trei amante ale lui Pablo Picasso li se alătură dr. Lacan, un psihiatru de 44 de ani (psihanalist şi psihiatru celebru în Franţa, care a fost numit „cel mai controversat psihanalist, după Freud“) şi David Pursey, ofiţer în armata americană (un homosexual cunoscut).

În distribuție: Pablo Picasso – Ovidiu Ghiniţă, Dora Maar – Adriana Ghiniţă, Dr. Lacan – Florin Covalciuc, Francoise Gilot – Mădălina Ghiţescu, Marie-Therese Walter – Mariana Tofan Arcereanu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !