Miracolul bioenergetic al plantelor

11Comentarii
Miracolul bioenergetic al plantelor
ARAD. Nu sunt medicamente, nu sunt produse chimice ci sunt dispozitive care conţin pulbere de plante şi au efecte benefice atât asupra plantelor, a animalelor cât şi a organismului uman.

Experimentele demonstrative prezentate marţi, la Universitatea „Aurel Vlaicu”  din Arad au fost susţinute de argumentele ştiinţifice, rezultate în urma experimentelor de laborator, oferite de profesori universitari din cele mai mari centre universitare din ţară (Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj). Invenţia considerată revoluţionară a fizicianului Ancu Dincă, prezent la Arad, constă în influenţarea  energetică a structurilor biologice şi a materiei amorfe cu ajutorul acestor, bio-fito-modulatori, cum sunt denumite ştiinţific aceste dispozitive.

Aplicabilitate practică

Una din cele mai largi aplicaţii la viaţa de zi cu zi a consumatorului constă în efectele pe care le are asupra apei şi a alimentelor. „Dacă un pahar cu apă va fi aşezat peste acest bio-fito-modulator, va elimina din apă nitraţii, sulfaţii, fierul şi îi va modifica PH” a precizat fizicianul Ancu Dincă. Deasemenea dacă acest dispozitiv va fi pus în frigider, alimentele şi fructele vor fi  păstrate proaspete cel puţin o lună iar toxinele vor fi eliminate. Evident că cele mai discutate au fost efectele asupra organismului uman, ele putând fi folosite atât în scop terapeutic cât şi curativ.

„Am avut cazuri în care folosirea acestor dispozitive au influenţat pozitiv starea de sănătate a pacienţilor, unii au înregistrat evoluţii spectaculoase, dovedite prin analize şi examene ecografice ulterioare”, a precizat Cristina Dumitrescu, de la Centrul de studii şi cercetări biosinergetice „Ancu Dîncu”.

JA-M.A.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor