Mişcare ţărănistă de anvergură

De Simion Todoca
3Comentarii
Mişcare ţărănistă de anvergură
Grupările ţărăniste se reunesc la Braşov, pentru a dezbate mijloacele de reafirmare pe scena politică

Reprezentanţi ai mai multor grupări de sorginte ţărănistă-Asociaţia Clubul naţional Ţărănist-PNŢCD, PNŢ maniu-Mihalache, Asociaţia Iniţiativa Transilvaniei iuliu maniu şi PNŢCD-radu Rizescu, se vor reuni sîmbătă, 27 mai, la Braşov. Punctul cel mai important de pe ordinea de zi pare a fi „dezbaterea şi adoptarea unei hotărâri privind aderarea la vehiculul electoral oferit naţional-ţărăniştilor prin PNŢ maniu-Mihalache”, partid care a definitivat înscrierea în registrul partidelor politice.

„Dacă, aşa cum sperăm, aderarea va fi aprobată, se va trece la prezentarea şi dezbaterea doctrinei partidului, care, pentru a fi adoptată, va necesita două treimi din voturi. Dacă nu se obţine acest scor, prevederile doctrinare valabile rămân cele din documentele depuse în instanţă la înfiinţarea partidului”, explică Tudor Caracioni, preşedinte fondator al PNŢMM Arad.

Va fi ales un Comitetul naţional de Conducere al PNŢMM, care va răspunde direct de dezvoltarea organizatorică în judeţe, stabilirea preşedinţilor de filiale. Deasemenea, se va supune la vot alegerea/confirmarea membrilor de onoare (Constantin Ionescu Galbeni, Mircea Popa Zlatna, Gheorghe Marinescu şi membrii de onoare ai PNTCD care aderă la partid, Rodica Coposu, Flavia Balescu, Costel Păunescu, Doina Cornea). Se va constitui Senatul PNŢMM.

„În opinia mea, este un moment istoric, pe care nu trebuie să-l ratăm, un moment de cotitură, care poate marca startul reafirmării mişcării ţărăniste din România”, a declarat Tudor Caracioni.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor