Sfaturile lui Reli. Mişcarea, biletul ideal pentru sănătate

De Aurelia Gabor
Reactualizat la:
Sfaturile lui Reli. Mişcarea, biletul ideal pentru sănătate
© Aurelia Gabor
Luna mai este cea care ne aduce minunea florilor, explozie de culoare la porţile deschise de natură, beţie de miresme ce te obligă să taci, să simţi, să priveşti, să te bucuri de miracolul vieţii.

Nu poţi trece indiferent când se revarsă atâtea minuni în jurul tău. Să le preţuim câtă vreme le avem în preajmă înainte de a fi prea târziu, timpul şi anotimpul le trece şi pe ele. Este o adevărată descătuşare de forţă şi frumuseţe care nu se poate compara cu nici o alta perioadă din an. O bucurie ce se revarsă în florile de salcâm prinse de ramuri ca nişte delicate lampioane albe, verdele ierbii ce te îmbie să simţi sub tălpi moliciunea şi răcoarea ei, explozia petalelor de trandafiri sălbatici, zborul păsărilor şi dansul fluturilor, ne îndeamnă să fim cu capul în nori. Părăsim pentru o clipă monotonia vieţii, ecranul calculatorului, obsesia consumismului şi ne permitem un strop de…nebunie! Hoinăriţi pe câmpuri şi fâneţe, culegeţi flori sălbatice, bucuraţi-vă sufletul cu mireasma lor proaspătă, încărcată de lumină şi soare. Căutaţi un trifoi cu patru foi, veţi avea vreme să observaţi micile vietăţi mărunte ce forfotesc fericite de venirea primăverii.

Sufletul omului are nevoie din când în când să se dilate, să pătrundă orizonturile, confundându-se cu firea, nemărginirea, cerul şi pământul laolaltă! Şi cum să nu profiţi de tot ce natura oferă? Ieşiţi din casă, faceţi mişcare, plimbări, bicicletă, lucraţi în grădină, mergeţi la sală. Sănătatea organismului are numai de câştigat!

Se spune că, la fiecare sfârşit de săptămână tot al doilea locuitor al bătrânului continet merge în excursie peste munţi şi văi. Acest gen de mişcare este ieftin şi eficient. Antrenează musculatura corpului, întăreşte sistemul imunitar, combate stresul, fiind echilibrul ideal fizic şi nervos mai ales pentru persoanele care muncesc mult. Hoinărind prin păduri, pe malul râurilor, uiţi de probleme şi nervozitate. Plimbarea este recomandată chiar şi celor neantrenaţi sau cu probleme de greutate. Ei vor alege trasee mai scurte şi vor face pauză de odihnă. Se vor purta pantofi comozi şi se vor folosi beţele speciale de mers. Găsiţi acea formă de mişcare ce vă poate aduce bucurie şi o stare de bine. Biletul ideal pentru sănătate. Succes!

„Ieşiţi din casă, faceţi mişcare, plimbări, bicicletă, lucraţi în grădină, mergeţi la sală”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase