Misiune grea fără Bălgrădean

11Comentarii
Misiune grea fără Bălgrădean
ARAD – UTA va putea fi văzută, vineri, în direct la Sport.ro, în derby-ul cu Dacia Mioveni, însă va fi dificil.

UTA va pregăti în amănunt meciul de la Mioveni, cu Dacia din localitate. Ionuţ Popa nu vrea să lase la voia întâmplării acest joc, mai ales că formaţia gazdă a anunţat că nu concepe să rateze promovarea în primul eşalon al fotbalului românesc.

Astăzi, plecarea

Arădenii pleacă încă de miercuri dimineata spre locul faptei, dar vor avea „cartierul general” la Râmnicu Vâlcea, unde vor face două antrenamente: miercuri seară şi joi dimineaţa, la arena „Hidrotehnica”. Apoi, joi seara, utiştii merg la Piteşti, unde se vor caza la hotelul „Iaki”. Vineri, înainte de meci, se va face deplasarea până la Mioveni, cu autocarul.

Greu fără Bălgrădean

Ionuţ Popa este disperat din cauza faptului că nu-l poate avea între buturi pe Bălgrădean. Portarul UTA-ei a fost eliminat în runda precedentă, cu Silvania Şimleu şi nu va putea apăra poarta arădeană la Mioveni. Se încearcă recuperarea lui Bujor, venit după o accidentare, iar dacă aceasta nu se poate realiza, între buturi va sta juniorul Bodea.

Revin Buican şi Batin

În afara lui Bălgrădean, UTA nu va avea mari probleme de lot. Dacă despre Eze se ştie că nu se va mai conta pe el poate niciodată, iar Manea este accidentat o perioadă mai lungă, antrenorii îi vor avea la dispoziţie pe Doru Buican şi Paul Batin, care revin după suspendare. În rest, doar câteva contuzii pentru unii jucători, însă până la marele examen de vineri seara toţi sunt recuperabili.

Lotul pentru Mioveni

UTA va conta, la meciul cu Dacia, pe următorii 18 jucători: Bujor, Bodea – portari, Mihuţ, Pascariu, Pocuca, Buican, Toc, Roman, Tobă, Drida, Nădăban, Chindriş, Apostol, Mutulescu, Purece, Mitu, Batin, Ţucudean – jucători de câmp. 

Fluieră Augustus Constantin

Meciul de vineri, de la Mioveni, ora 19.00, în direct pe Sport.ro, va fi arbitrat de o brigadă avându-l la centru pe Augustus Constantin (Rm. Vâlcea), ajutat de asistenţii Valentin Avram şi Mihai Gheorghe (ambii din Bucureşti). Rezervă: Marcel Bârsan – Bucureşti.

L.S.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor