Misiune imposibilă sub panou

De Daniel Scridon
1Comentariu
Misiune imposibilă sub panou
© Brandi Wingate
„Ca de fiecare dată, marii specialişti ies la suprafață cu atacuri la persoană sau împotriva echipei, așteptând parcă un rezultat negativ, fără să cunoască prea multe detalii din sânul echipei.”

„Cum ar fi acela că americanca Brandi Wingate şi-a reziliat contractul pe cale amiabilă, bosniaca Matea Tavic nu se antrenează de mai mult de o lună din cauza unei discopatii lombare, spunând adio baschetului în acest sezon, iar căpitanul Brankica Hadzovic, care a tras echipa după ea tot sezonul, s-a accidentat la gleznă cu o zi înainte de meciul cu Timişoara, jucând cu infiltrații” – ripostează Marcel Urban, preşedintele FCC ICIM Arad la avalanşa de critici după eşecul, scor 57-65, din primul duel cu SCM Timişoara, contând pentru Grupa Valorică 5-8.

În aceste condiţii, misiunea galben-albastrelor, de a-şi lua revanşa, joi, ora 18, în Sala Olimpia din oraşul de pe Bega, pare imposibilă. Iar visul suporterilor de a juca „finala” pentru locul 5 pare a fi o himeră. Dacă „minunea” se va înfăptui şi, totuşi, arădencele vor câştiga la Timişoara, vom avea parte, duminică, în „Polivalenta” de pe malul Mureşului de jocul decisiv. În caz contrar, baschetbalistele pregătite de Bogdan Bulj se vor pregăti pentru duelul resemnării, pentru evitarea „lingurei de lemn” din Liga Naţională, cu – aproape sigur – CSU Alba Iulia. Cu avantajul terenului propriu pentru Ildiko Nagy et company în eventualitatea unui joc decisiv. Dar până atunci să nu ne pierdem speranţa şi să credem că Zeiţa Fortuna le va zâmbi, joi, fetelor de la FCC ICIM.

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor